Primăria Suceava a pus la dispoziție în lupta cu coronavirusul 57 de cadre medicale din rețeaua școlară
Primăria Sucevei a pus la dispoziție în lupta cu coronavirusul 57 de cadre medicale de la școlile din municipiul și de la creșă din care 19 medici și restul asistente medicale, a anunțat primarul Ion Lungu. ”Am o stimă petru medicii de la spital care sunt adevărații eroi în această perioadă și vreau să anunț că Primăria va acorda un sprijin financiar pentru acea doctoriță catre este într-o situație destul de delicată. Vom intra în ședința de Consiliu Local cu un proiect de hotărâre. Primăria a pus la dispoziție 57 de cadre medicale de la medicina școlară și de la creșă. Suntem solidari cu cei de la spital și îi apreciem. Au tot respectul nostru pentru că duc o bătălie foarte grea. Vrem să facem tot ce este posibil să limităm răspândirea virusului”, a spus Lungu. El a făcut un apel către populație să stea pe cât posibil acasă sau dacă ies din case să evite locurile aglomerate. ”Să ne rugăm la Dumnezeu ca orașul nostru să fie cât mai puțin afectat de pandemie”,a încheiat primarul.