Concert pascal
MOPAN Suceava

Primarul Sucevei Ion Lungu este nemulţumit de faptul că mai multe licitaţii organizate de municipalitate pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) au fost contestate situaţie care îngreunează demararea sau finalizarea unor investiţii necesare pentru comunitate. El a dat exemplul zonei de agrement Tătăraşi lucrare care trebuia finalizată în acest an însă contestaţiile au blocat-o. „Am pierdut trei luni cu aceste contestaţii. Noi am cerut o prelungire a ofertelor până pe 18 octombrie. Am zis că realizăm zona de agrement în această vară dar din păcate nu mai putem. Măcar să începem lucrările”, a spus Lungu.

Primarul a constatat că între constructori este „dihonie mare” şi că „toată lumea contestă pe toată lumea”.Ion Lungu a spus că sunt unele lucrări care ar putea fi finalizate până la sfârşitul anului însă totul depinde de soluţionarea contestaţiilor. „Sunt lucrări care pot fi terminate până al finele anului dar cu o condiţie, să deblocăm aceste contestaţii la licitaţiile făcute până acum şi să nu fie contestaţii la licitaţiile pe care le vom organiza de acum înainte. Licitaţia electronică nu a clarificat lucrurile ba dimpotrivă le-a complicat. Ar trebui ca cei care contestă de dragul contestaţiilor să fie sancţionaţi”, a spus Lungu.

Municipalitatea vrea ca până la finele anului să finalizeze modernizarea străzilor Gavril Tudoraş din Obcini, Eternităţii din Burdujeni sat, să înceapă lucrările la străzile Mihail Sadoveanu şi Bogdan Vodă, să modernizeze trotuarul pe strada Parcului care duce la Cimitirul Pacea, să demareze lucrările la străzile din cartierul Europa de pe Tătăraşi şi să introducă încălzirea în piaţa din centru. De asemenea municipalitatea pregăteşte o serie de proiecte cu fonduri europene care vizează reabilitarea termică a clădirii în care funcţionează Primăria, achiziţionarea a 40 de autobuze electrice, modernizarea cinematografului „Arta” din Iţcani şi construirea unei noi grădiniţe în cartierul Obcini.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava