Concert pascal
MOPAN Suceava

Vicepreședintele regional al PNL, Deputatul liberal de Suceava, Ioan Balan, a declarat că scumpirea benzinei și motorinei anunțată de Guvernul PSD-ALDE va lovi crunt atât în reprezentanții mediului de afaceri, cât și în rândul cetățenilor. Ioan Balan a declarat că intenția Guvernului de a majora din această toamnă accizele la carburanţi este o măsură prin care se transferă incompetenţa guvernanților pe umerii românilor. „Creșterea preţului la carburanţi, modificarea regimului de colectare a TVA, precum şi alte fantezii fiscale ale liderilor PSD pe care le visează Dragnea şi Tăriceanu, iar Tudose le pune în practică, vor lovi crunt atât în mediul de afaceri, cât şi în cetăţeanul de rând care trăiește din pensie sau din salariu. În nici un moment Liviu Dragnea sau Călin Popescu Tăriceanu nu au spus anul trecut, atunci când i-au mințit pe români cu sute de promisiuni în campania electorală, că vor majora impozitele şi vor născoci alte taxe suplimentare”, a spus Ioan Balan. El a precizat că în general Guvernele României care au fost conduse de PSD s-au dovedit a fi nu doar „incompetente dovedite și mincinoase”, dar și foarte cinice. Deputatul PNL de Suceava a spus că este cunoscut faptul că o majorare a prețului la carburanți va scumpi aproape instantaneu toate produsele. „Astfel, după ce de la 1 iulie s-a majorat punctul de pensie şi câteva salarii din sectorul public, acum Guvernul ia totul înapoi, poate şi mai mult, prin scumpirea produselor de consum. Acesta este curat cinism, dar care nu ne surprinde nici la PSD şi nici la ALDE, ultimii autoproclamaţi adepţi ai libertăţii pieţei! Din păcate pentru ei, proba liberalismului economic stă în fapte, nu în vorbe”, a spus Ioan Balan.

Deputatul PNL de Suceava afirmă că nu înțelege cum premierul Mihai Tudose și ministrul muncii, Lia Olguța Vasilescu insistă şi afirmă „cu atâta tupeu” că au adus un spor de bunăstare pensionarilor sau unor angajaţi bugetari, în condițiile în care puterea de cumpărare a acestora nu a crescut, și mai mult, până la finalul anului va fi mai mică decât cea în anul 2016. „Eu înţeleg că este mare disperare atât la Ministerul de Finanţe, cât şi la Guvern pentru că încasările bugetare sunt fără precedent de proaste, că evaziunea fiscală a înflorit, că deficitul a scăpat de sub control şi că nu sunt bani suficienţi pentru a acoperi nici măcar cheltuielile curente ale statului român până la finalul anului, în condiţiile în care nu s-a realizat nicio investiţie majoră tot anul 2017. Însă, pentru incompetenţa miniştrilor lui Dragnea nu trebuie să plătească toţi românii, ci trebuie să plătească PSD şi ALDE. Mai bine să plece Guvernul acasă sau măcar miniştrii care nu-şi fac treaba să demisioneze de îndată”, a declarat Ioan Balan.

El i-a reproșat premierului Mihai Tudose că deşi timp ce mai mulți ani a ocupat funcția de preşedinte al Comisiei pentru politică economică a Camerei Deputaţilor, nu a înţeles cum funcţionează economia reală a României. Ioan Balan a spus că recunoaște că a avut ceva așteptări în zona politicilor economice din partea actualului premier Mihai Tudose, însă s-a s-a înșelat din acest punct de vedere. „L-am creditat, dar m-am înşelat! Este imposibil să nu înţelegi că prin creşterea nivelului accizelor, aşa cum a făcut şi Ponta acum vreo trei ani, se dă o lovitură cruntă nu numai consumatorilor, dar, mai ales, agenţilor economici români”, a precizat Balan.

El a subliniat că și în momentul de față benzina şi motorina sunt scumpe în România, iar o scumpire suplimentară a acestora i-ar îngenunchea pe exportatorii români, pentru că le-ar scumpi produsele, iar acestea nu vor mai fi competitive pe pieţele externe. „Aş vrea să-l văd pe domnul Tudose, măcar pentru o zi, în pielea agenţilor economici români, şi aş vrea să aud ce ar avea de spus faţă de o astfel de măsură a Guvernului. Aş vrea să văd, dacă ar fi transportator domnul Tudose, dacă ar mai alimenta cu benzină în România sau ar fugi la pompele din Ungaria şi Bulgaria? Până şi Ponta şi-a dat seama ce prostie a făcut când a introdus supra-acciza, împingând majoritatea transportatorilor la pompele de alimentare din statele vecine”, a afirmat parlamentarul liberal.

Ioan Balan consideră că este extrem de grav faptul că de peste șapte luni, Guvernul PSD-ALDE nu face decât „să se ia la trântă” cu mediul privat din România, nu gândeşte decât politici de „jupuit pielea” contribuabililor, prin impozite mai mari şi mai multe, în loc să sprijine agenţii economici să producă mai mult, mai eficient și mai competitiv. „Despre marea evaziune nu am auzit nicio şoaptă de la acest guvern. Aş putea să pariez că, la modul rudimentar în care privesc PSD şi ALDE economia ţării şi bunăstarea românilor, scumpirea carburanţilor este doar una dintre primele măsuri aberante pe care le pregăteşte Guvernul pentru români”, a mai spus deputatul liberal.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava