Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele PNL Suceava și al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, i-a transmis liderului PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, că în ziua în care președintele PSD Marcel Ciolacu a vizitat municipiul Fălticeni s-a gândit să-i arată acestuia cât este de viteaz. Afirmația fost făcută în replică la un comunicat de presă transmis, astăzi, de Ioan Stan.

„Cum azi vine Ciolacu la Fălticeni, domnul Stan s-a gândit că va fi foarte bine să-i arate cât de viteaz este el și cum a ieșit de sâmbătă dimineața cu un comunicat în care îl atacă pe Flutur. Sunt curios dacă va reuși să vorbească ceva în acest sens, pentru că am mari dubii că aceste comunicate sunt scrise de el sau de unii cărora li s-au promis locuri eligibile pe listele de parlamentare”, a spus Gheorghe Flutur. El amintit lui Ioan Stan că se apropie ziua de luni când se va semna contractul pentru autostrada A 7 ce va face legătura Sucevei cu Bucureștiul.

„E un lucru care se va întâmpla, iar domnul Stan este pe punctul de a face icter negru de ciudă. Nu fii trist Ioane! Vei putea circula și tu pe această autostradă în viitorii ani dacă vei mai avea treabă pe la București, chiar dacă ai fost un frânar pentru județul Suceava.

Dacă ai fi candidat în această campanie electorală m-aș fi străduit să-ți explic cum e cu autostrada și cu PTF Siret. Sucevenii, în schimb, știu foarte bine cum stau lucrurile și au înțeles perfect ceea ce urmează să fie realizat”, a precizat liderul PNL Suceava. Gheorghe Flutur a arătat că autostrada, ca orice proiect mare de infrastructură rutieră care face legătura cu o țară vecină are nevoie și de un punct de trecere a frontierei, iar pentru autostrada A 7 acesta va fi la Siret.

Flutur a mai explicat că pentru realizarea acestui punct de frontieră la Siret este nevoie de o consultare cu partea ucraineană pentru că se lucrează la proiectare. „Specialiștii au considerat că este nevoie de o discuție cu partea ucraineană pentru a stabili toate detaliile legate de conectarea viitoarei autostrăzi la rețeaua de drumuri a Ucrainei prin punctul de trecere a frontierei de la Siret”, a declarat președintele PNL al Consiliului Județean Suceava. Gheorghe Flutur a mai reamintit că deja este în lucru un proiect de modernizare cu fonduri europene de 10 milioane de euro a PTF Siret, proiect care a fost deblocat de Guvernul PNL după ce timp de trei ani a fost stopat de guvernele PSD.

„Ați stopat acest proiect la fel cum ați făcut cu toate celelalte proiecte importante pentru județul Suceava cum ar fi centurile Suceava și Rădăuți, proiectul major de extindere și modernizare a rețelelor de apă și canalizare, pârtia de schi din Rarău, dar și multe ale șicane făcute administrației județene liberale în timpul guvernării PSD.

Pentru ca județul Suceava să se poată dezvolta constant, sucevenii vor putea la aceste alegeri, și sunt convins că o vor face și vor transmite un semnal puternic trimițând PSD unde îi este locul astfel încât să nu mai aibă posibilitatea să blocheze dezvoltarea județului Suceava și a țării”, a încheiat Gheorghe Flutur.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava