Vor fi lansate volumele trei și patru din monografia închinată de profesorul Leca Morariu lui Iraclie și Ciprian Porumbescu
Centrul Cultural „Bucovina” a informat că miercuri, 14 iunie, de la ora 11.00, în Sala de lectură a Bibliotecii Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava vor fi lansate volumele trei și patru, ultimele, din monografia închinată de profesorul universitar bucovinean Leca Morariu lui Iraclie și Ciprian Porumbescu. Potrivit sursei citate, „este prima apariţie editorială a monografiei complete, realizată sub îngrijirea savantă a muzicologului dr. Vasile Vasile, profesor universitar cu un palmares profesional impresionant, membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România”. Prestigiosul muzicolog va fi prezent la lansarea cărților. Cele două volume le vor fi distribuite gratuit participanţilor la finalul manifestării.