MOPAN Suceava

Cartea de poezii pentru copii „Dejunul unei frunze”, scrisă și ilustrată de Marina Debattista și apărută la Editura Frontiera, reprezintă România în catalogul White Ravens 2021. Selectarea în acest prestigios catalog internațional este o recunoaștere excepțională a muncii editoriale pe care o depune Editura Frontiera pentru a crea carte românească pentru copii.

Ce este White Ravens

Catalogul White Ravens este publicația anuală a Bibliotecii Internaționale de Tineret din Munchen, Germania, cea mai mare bibliotecă de carte internațională pentru copii. Apărut pentru prima dată acum 35 de ani, White Ravens este o referință pe piața internațională de carte pentru copii.

Anual, specialiștii bibliotecii selectează în jur de 200 de titluri pentru copii și adolescenți din toată lumea, considerate remarcabile și demne de recomandat unui public larg. Cărțile care ajung să facă parte din această selecție sunt alese datorită temei lor universale, calității literare și designului inovator. Catalogul White Ravens este prezentat unui public internațional în cadrul Târgului de la Frankfurt, iar cărțile beneficiază de o expunere specială în cadrul Târgului de la Bologna.

Despre carte

Dejunul unei frunze” este cartea de debut a autoarei de origine română Marina Debattista. Printre motivele selectării cărții în catalogul White Ravens se află jocurile uimitoare de cuvinte, stilul artistic inovator al ilustrațiilor, precum și modul ingenios în care poezia transformă în metaforă o bogăție de referințe științifice și mitologice.
Autostrada

Acum e-o autostradă.

Înainte era o livadă

al cărei inventar net,

scris de-o mână cu gropiţe

pe o filă de caiet,

cuprinde:

zece gărgărițe,

cinci furnici,

trei gândaci

(onirici),

șapte pitici,

nouă molii

(molâi),

cinci ciocârlii,

opt păpădii,

doi tei bătrâni

și câţiva aluni.

Pe fiecare metru cub

cuiba un cherub,

pe fiecare metru pătrat

o fată de-mpărat,

în fiecare tei

se pitea un pitic

(rotofei),

în fiecare căpşun

culcuşea un căpcăun

și-n fiece alună

dormea adânc o zână

(bună).

Înainte era o livadă.

Acum e-o autostradă.

Despre autoare

Marina Debattista s-a născut în București. Din 1990 a plecat din țară – mai întâi în SUA, pentru a-și continua studiile de fizică, apoi în Marea Britanie, unde s-a stabilit definitiv. În prezent, Marina ține cursuri de fizică pentru adulți la Universitatea Oxford, lucrează ca redactor de carte și realizează cărți tipărite manual.

Despre Editura Frontiera

Editura Frontiera publică autori importanți pentru copii din literatura universală și este, totodată, creatoare de carte românească ilustrată. Mai multe detalii și noutăți editoriale găsiți pe www.editurafrontiera.ro și conturile de Facebook și Instagram ale editurii.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava