Concert pascal
MOPAN Suceava

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a verificat, joi, lucrările de modernizare pe drumul judeţean care face legătura dintre Rădăuţi şi Vicovu de Sus, spre frontiera cu Ucraina. Gheorghe Flutur a subliniat faptul că pe lângă aceste lucrări, întreg judeţul este un şantier pe drumurile judeţene. Flutur a precizat că drumul județean dintre Rădăuți şi Vicovu de Sus se modernizează printr-un proiect finanţat prin Programul Național de Dezvoltare Locală, în valoare de 8,1 milioane de euro. „Este o investiție a Consiliului Județean Suceava. Sunt împreună cu constructorii de la Autotehnorom Suceava și le mulțumesc pentru mobilizare pe acest șantier. Este o investiție pe 21,5 kilometri, cu 12 poduri, din care două poduri noi, care se construiesc aici la Frătăuți. Celelalte se repară și mai sunt 29 de podețe. Din ce îmi amintesc avem rigole carosabile, peste 4 kilometri și mai avem rigole periate pe marginea drumului, peste 20 de kilometri, iar lățimea drumului va fi de opt metri cu tot cu acostamente. Dar ceea ce este important este faptul acest drum asigură legătura dintre Rădăuți și Vicovu de Sus, cele două orașe şi sperăm să deschidem frontiera la Vicov cu Ucraina. În felul acesta traficul dinspre Ucraina, pe o distanță de peste 20 de kilometri, până la centura Rădăuțiului, va fi mai ușor de făcut prin modernizarea acestui drum care trece prin Frătăuții Vechi, Frătăuții Noi, Bilca”, a arătat şeful administraţiei judeţene. El a spus că tot pe acest drum se vor construi şi două sensuri guratorii, pentru a reduce numărul de accidente din zonă. Gheorghe Flutur a arătat că durata de execuție a drumului este până în toamna lui 2022, însă a precizat că „ritmul de aici mă face să cred că se reduce mult durata”.

Gheorghe Flutur a spus că în momentul de faţă în judeţul Suceava se lucrează pe mai multe drumuri judeţene, investiţii importante pentru infrastructură. „Avem și alte fronturi de lucru în județul Suceava. Avem acel proiect mare axa Suceava – Dolhasca – Iași și Suceava – Moara – Zaharești – Stroiești – Dărmănești. Apoi avem şantier la Mușenița, un drum care se modernizează de la Siret spre Frătăuți, tot în zona Rădăuți, apoi la Mănăstirea Humorului, Pleșa, la Vulturești – Hârtop, la Boroia, la Mălini – Slatina, avem drumul județean de pe Rarău, drumul de la Grădinița – Coșna, dar şi drumul care ne leagă de Bilbor. Deci un șantier întreg în județul Suceava pe drumurile județene”, a încheiat Gheorghe Flutur.

Flutur a verificat lucrările la drumul Rădăuţi – Vicovu de Sus. „Tot judeţul este un şantier pe drumurile judeţene”, 3.3 out of 10 based on 4 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 3.3/10 (4 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava