Concert pascal
MOPAN Suceava

Peste 100 de motocicliști îmbrăcați în costume populare și câteva zeci de bicicliști au dat startul la cea de-a șaptea ediție a proiectului „Pelerin în Bucovina”, organizat de Consiliul Județean Suceava. „Pelerin în Bucovina” a început, anul acesta, cu pelerinajul a mai multor bicicliști din Gura Humorului, care au plecat sâmbătă din acest oraș către Cacica și Sucevița.

Pelerinii pe bicicletă au avut ca punct de întâlnire centrul orașului Gura Humorului, de unde au plecat spre Mănăstirea Humorului, iar după ce au vizitat lăcașul de cult, o parte au plecat spre Putna iar alții s-au îndreptat către Sucevița. Pe ambele trasee, bicicliștii au purtat cu ei steaguri pe care se putea citi îndemnul „Hai în Bucovina!”. Următorul pelerinaj pe biciclete va fi organizat în zilele de 5 și 6 august a.c., traseele propuse fiind de la Putna la Sucevița, și de la Moldovița la Sucevița.

A doua zi, duminică, peste 100 de motocicliști din clubul North Gang Rideres – MC au pornit în pelerinaj de pe platoul Cetății de Scaun a Sucevei Suceava către Cacica și Putna. Pentru a marca acest eveniment, motocicliștii au venit îmbrăcați în costume populare, pe care le-au purtat pe tot traseul de pelerinaj. La acțiunea de duminică au participat peste 100 de motocicliști, atât din Suceava, cât și din Neamț, Iași, Bacău, Botoșani, Vaslui sau Bistrița Năsăud.

Îmbrăcați în costume populare și având cu ei steaguri cu mesajul „Hai în Bucovina”, motocicliștii au pornit în paradă de la Cetatea de Scaun, prin Suceava, către mănăstirea Hagigadar, din comuna Mora. După ce au vizitat lăcașul de cult, motocicliștii au trecut în paradă prin centrul Sucevei, după care s-au îndreptat către Cacica.


La Ilișești, participanții la pelerinaj au fost așteptați de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur. Aflat pe un ATV, șeful administrației județene s-a alăturat motociliștilor, mergând alături de aceștia, în paradă, până la Cacica. Aici, pelerinii au intrat în Basilica Minor, unde preotul a oficiat o scurtă slujbă de binecuvântare. După ce s-au odihnit, cea mai mare parte a motocicliștilor și-au continuat drumul către Putna.



La Cacica, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a apreciat inițiativa membrilor North Gang Riders de a participa la deschiderea proiectului „Pelerin în Bucovina”, prin organizarea unei parade către Cacica și Putna. „A fost o acțiune foarte reușită și m-am bucurat că foarte mulți motocicliști au venit îmbrăcați în costume populare și și cu steagul Hai în Bucovina. A fost o atmosferă extrem de plăcută, atât pe traseu, cât și la Hagigadar și Cacica”, a spus Gheorghe Flutur după ce a ajuns împreună cu motocicliștii la Basilica Minor din Cacica.
El a amintit că proiectul „Pelerin în Bucovina” a fost lansat în anul 2011, cu un pelerinaj pe bicicletă din Viena, capitala Austriei, și până la Putna. „Eu cred că astfel de acțiuni, astfel de pelerinaje cum a fost cel de duminică, merită încurajate și în perioada următoare. O formă de turism în Bucovina este pelerinajul, care se practică de foarte mult timp și la Cacica, și la Putna, și la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou din Suceava, dar și la foarte multe alte locuri sfinte din frumoasa Bucovină. De aceea și eu spun <Hai în Bucovina!>, merită să o vizitați, și veniți să vedeți originalul”, a mai declarat Gheorghe Flutur.
Proiectul „Pelerin în Bucovina” are loc în perioada 15 iulie – 15 august.

 

Peste 100 de motociliști îmbrăcați în straie populare și bicicliștii au dat startul proiectului „Pelerin în Bucovina” (FOTO), 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Turism
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava