Concert pascal
MOPAN Suceava

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice, sub conducerea D.I.I.C.O.T., au efectuat astăzi 28 de percheziții domiciliare, în județul Suceava, la locuințele unor persoane bănuite de contrabandă, informează purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-șef de poliție Monica Dajbog.

”Din cercetări a reieșit că, începând de anul trecut, o grupare infracțională specializată în contrabandă calificată ar fi introdus în mod ilegal, pe teritoriul României, aproximativ 11.000.000 de țigarete provenite din contrabandă, pe care ulterior le-ar fi comercializat pe piața internă. Introducerea țigaretelor s-ar fi realizat prin trecerea acestora peste „frontiera verde” cu Republica Ucraina, prin locuri stabilite anterior, situate în județul Suceava. Contrabandiștii au beneficiat și de sprijinul a 7 polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina. Prin activitatea derulată de membrii acestei grupări infracționale, s-a cauzat un prejudiciu bugetului consolidat al statului de peste 1,6 milioane de euro, reprezentând accize și T.V.A. Doresc să menționez că  Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a acordat sprijinul necesar organelor de cercetare penală pentru instrumentarea acestui dosar. În funcţie de rezultatele cercetărilor, vor fi dispuse măsuri în conformitate cu Legea 360 din 2002 privind Statutul Poliţistului. Conducerea MAI manifestă toleranţă zero față de astfel de fapte şi a solicitat luarea de măsuri ferme faţă de lucrătorii instituției care încalcă legea, dar și pentru prevenirea unor astfel de fapte ilegale”, a declarat Dajbog.

Prejudiciu de peste 1,6 milioane de euro adus bugetului de stat de o rețea de contrabandiști de țigări din Suceava. Ei erau sprijiniți de șapte polițiști, 10.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava