Ghiozdane şi rechizite oferite de polițiștii suceveni și Brian Douglas unor copii din Stroiești și Șcheia
Săptămâna aceasta, poliţiştii suceveni și partenerul lor tradiţional, Brian Douglas, le-au oferit ghiozdane echipate cu penare şi rechizite unor copii cu posibilităţi financiare reduse din comunele Stroieşti şi Şcheia. De asemenea, copiii au primit dulciuri și fructe. Conform IPJ, acesta este un mesaj clar al poliţiştilor care îi îndeamnă pe copii să meargă la şcoală și să aibă rezultate bune pentru a deveni un sprijin pentru comunitate.
Ghiozdane și rechizite le-au fost oferite copiilor dintr-un cătun izolat din Stroieşti dar şi copiilor identificaţi la munca câmpului alături de părinţii lor pe terenurile cultivate din apropierea satului. Totodată s-au purtat discuţii cu părinţii pentru a-i conştientiza pe aceştia cu privire la importanţa frecventării cursurilor şcolare de către copii. Alte 30 de ghiozdane şi rechizite le-au fost distribuite copiilor din comunitatea de rromi din Şcheia. IPJ Suceava precizează că din analizele de caz rezultă că mulţi dintre autorii de infracţiuni sunt minori și că tocmai de aceea se impune intervenţia preventivă în scopul promovării actului educaţional şi implicit în vederea limitării participaţiei minorilor la săvârșirea de infracţiuni.
Ghiozdane şi rechizite oferite de polițiștii suceveni și Brian Douglas unor copii din Stroiești și Șcheia,