Concert pascal
MOPAN Suceava

Începând de sîmbătă, 5 decembrie, se reia activitatea în piețele agroalimentare din municipiul Suceava aflate în spații închise, a anunțat viceprimarul Lucian Harșovschi.
”Este o veste bună atât pentru producători, cât și pentru cumpărători, acum în plin sezon de iarnă. Insist pe această cale să se respecte toate măsurile impuse de lege, întrucât, numai în acest mod vom putea evita noi măsuri restrictive”,a spus Harșovschi.

Regulamentul privind desfășurarea activității piețelor agroalimentare, inclusiv a piețelor volante, pe perioada stării de alertă instituite pe teritoriul României, cu stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, din 04.12.2020
În vigoare de la 04 decembrie 2020

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1178 din 04 decembrie 2020. Formă aplicabilă la 04 decembrie 2020.

Art. 1.(1) Prin prezentul regulament se stabilesc regulile generale de desfășurare a activității piețelor agroalimentare, inclusiv a piețelor volante, pe perioada stării de alertă instituite pe teritoriul României, precum și măsurile care trebuie respectate de către toți utilizatorii structurilor de vânzare destinate comercializării legumelor, fructelor, laptelui și produselor lactate, cărnii și produselor din carne, ouălor, mierii și produselor apicole, produselor conservate, peștelui, florilor, inclusiv artificiale, și a articolelor pentru acestea, semințelor, cerealelor, păsărilor și animalelor mici, inclusiv a articolelor pentru acestea, precum și a unor articole de uz gospodăresc, realizate de mica industrie sau de micii meșteșugari, precum și a unor articole nealimentare de cerere curentă.

(2) Utilizatorii sunt:

a) orice persoană juridică care desfășoară activitate de comercializare cu amănuntul a produselor;

b) asociațiile familiale, precum și persoanele fizice autorizate, inclusiv meșteșugarii;

c) producătorii/procesatorii din sectorul agroalimentar individuali și asociațiile acestora, care își comercializează propriile produse agricole și alimentare;

d) persoanele fizice care își vând ocazional bunurile proprii în piețe organizate în acest scop;

e) consumatorii.

Art. 2. – Pentru buna desfășurare a activității piețelor agroalimentare, inclusiv a piețelor volante, pe perioada stării de alertă instituite pe teritoriul României, se vor respecta următoarele măsuri în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19:

a) afișarea regulilor de acces, de protecție individuală, de distanțare fizică și de igienă în locuri vizibile în piața agroalimentară/piața volantă;

b) accesul în piețele agroalimentare, inclusiv în piețele volante, se face cu respectarea de către utilizatori a distanțării de minimum 2 m. Se vor monta marcaje pe pardoseli;

c) limitarea accesului consumatorilor astfel încât să fie asigurată o distanță de minimum 2 m între oricare două persoane, dar fără a depăși 50% din capacitatea maximă a pieței;

d) stabilirea unor fluxuri de vizitare unidirecționale pentru facilitarea menținerii distanței fizice. Traseele pentru circulația în interiorul pieței vor fi separate: unul dedicat intrării și unul dedicat ieșirii, astfel încât să se evite aglomerația, precum și intersectarea consumatorilor. Vor fi marcate sensuri de circulație;

e) ușile de acces se vor bloca în poziția deschis, dacă ușile nu sunt automate;

f) accesul utilizatorilor va fi permis numai în condițiile purtării măștii (medicală/nonmedicală) pe toată durata vizitei în piață. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul;

g) utilizatorii își vor dezinfecta mâinile cu dezinfectant avizat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrarea în piața agroalimentară/piața volantă. Totodată vor fi amplasate și semnalizate recipientele unde se vor arunca măștile și mănușile folosite;

h) la intrarea în piața agroalimentară/piața volantă se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree);

i) dezinfecția zilnică și ori de câte ori e nevoie a suprafețelor cu produse dezinfectante avizate de către Ministerul Sănătății;

j) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră în piața agroalimentară/piața volantă;

k) utilizatorii care comercializează produse agroalimentare cu care intră în contact direct, precum mezelurile, brânzeturile vrac sau salatele, este obligatoriu să poarte mănuși și mască de protecție;

l) produsele agroalimentare vor fi expuse la vânzare, cu asigurarea protecției igienico-sanitare, cu folii din plastic a căror utilizare în scop alimentar să fie avizată;

m) standurile se vor proteja cu ecrane din material transparent, care să asigure protecție igienico-sanitară atât alimentelor, cât și vânzătorilor, sau cu folie, pentru o dezinfectare mai ușoară a acestora. Dezinfectarea va viza toate suprafețele pe care sunt amplasate produsele agroalimentare destinate comercializării, inclusiv cântare, pardosele, geamuri, rafturi de depozitare, vitrine, și se va realiza cu soluții biocide, pe bază de clor sau alcool, atât dimineața și seara, cât și pe parcursul zilei;

n) toți comercianții vor fi dotați cu măști și mănuși, pe toată durata programului de lucru;

o) verificarea, în permanență, a funcționării în bune condiții a instalațiilor de apă curentă și de canalizare de la nivelul bazinelor compartimentate pentru spălarea legumelor și a fructelor, precum și din grupurile sanitare, iar în cazul apariției oricăror defecțiuni să se asigure repararea imediată a instalațiilor de alimentare cu apă, de canalizare sau la obiectele sanitare existente;

p) verificarea, în permanență, a stării de curățenie din anexele și din grupurile sanitare, asigurând spălarea și dezinfecția la fiecare oră sau ori de câte ori este necesar a acestora;

q) verificarea, în permanență, a materialelor necesare igienei personale, pentru persoanele care folosesc grupurile sanitare din incinta toaletelor publice (hârtie igienică, săpun, mijloace de ștergere sau zvântare a mâinilor după spălare, substanțe dezinfectante);

r) asigurarea, în permanență, a colectării selective și evacuării zilnice a deșeurilor solide în recipiente de gunoi prevăzute cu saci din material plastic, închise etanș, care se vor spăla și dezinfecta după golire;

s) asigurarea, după finalizarea programului de funcționare, a verificării mobilierului din piață, igienizarea grupurilor sanitare prin spălare și dezinfecție, spălarea cu jet de apă sub presiune și dezinfecția incintei pieței după ce au fost efectuate procedurile de curățenie;

ș) aprovizionarea cu produse agroalimentare se va realiza, pe cât posibil, înainte de deschiderea programului de funcționare.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava