Concert pascal
MOPAN Suceava

Senatorul PSD de Suceava, Ioan Stan, a solicitat conducerii Ministerului Sănătății să aloce sumele necesare pentru deschiderea noului Spital Municipal din Fălticeni. Ioan Stan i-a transmis o interpelare ministrului sănătății, Victor Costache, în care îl informează pe acesta că actual Spital Municipal din Fălticeni funcționează într-o clădire veche de peste 160 de ani, aflată într-o stare precară, în pericol de prăbușire în orice moment. „Spitalul răspunde nevoilor de îngrijire a peste 150.000 de prezumtivi pacienți, locuitori ai municipiului Fălticeni și ai zonelor arondate acestuia din punct de vedere sanitar. În ultimii trei ani, municipalitatea locală, cu sprijinul ministerului de resort, a reușit să pună la dispoziția constructorilor sprijinul financiar necesar pentru finalizarea lucrărilor de construcție la noul spital municipal și dotarea nemedicală a acestuia”, a spus Ioan Stan. El a arătat că pentru a fi dat în funcțiune, noua unitate mai are nevoie doar de dotările cu aparatura medicală, în valoare de 24 de milioane de lei, bani care trebuie alocați de Ministerul Sănătății, în baza contractului cadru.
El a arătat că deși licitațiile pentru aceste dotări au trecut toate etapele legale și deși contractele au fost deja semnate cu furnizorii, finanțarea necesară pentru aparatura destinată secțiilor și compartimentelor spitalului, nu a fost încă obținută. „Primăria orașului Fălticeni și cadrele medicale ale spitalului au transmis documentele cadru către Ministerul Sănătății atât anul trecut, la finalul lunii octombrie, cât și în luna ianuarie, a acestui an.
Având în vedere că noua clădire a Spitalului municipal din Fălticeni îndeplinește toate standardele de funcționare, vă solicit, domnule ministru, alocarea sumei de 24 de milioane de lei din bugetul Ministerului Sănătății, pentru dotarea cu aparatura tehnică medicală a spitalului și pentru inaugurarea, cât mai curând posibil a acestei unități sanitare, cu participarea dumneavoastră”, a încheiat Ioan Stan.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava