MOPAN Suceava

Joi, 29 iulie, a avut loc la Suceava Conferința organizată cu prilejul deschiderii oficiale a Proiectului BRIDGE – ”Îmbunătățirea nivelului de siguranță și securitate în zona transfrontalieră prin îmbunătățirea acțiunilor comune de instruire și cooperare în domeniul gestionării situațiilor de urgență”, depus în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România Ucraina 2014 – 2020. Proiectul este implementat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în calitate de lider, împreună cu Inspectoratul General de Aviație al M.A.I. Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Bucovina” al județului Suceava, în parteneriat cu omologii pompieri din Ucraina, respectiv Departamentul de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei în regiunea Cernăuți și Departamentul de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei în regiunea Ivano-Frankivsk. Pentru județul Suceava, scopul proiectului este construirea unui “Poligon pentru pregătirea de specialitate a personalului de intervenţie în situaţii de urgenţă din România şi Ucraina” în vederea instruirii personalului de intervenție din cadrul structurilor subordonate I.G.S.U. în zona transfrontalieră, atât în România cât și în Ucraina.

Iulian Cimpoeșu, prefectul județului Suceava a mulțumit organizatorilor pentru invitația la eveniment și a declarat:

”Salut inițiativa partenerilor de a demara acest proiect transfrontalier și țin, pe această cale, să nominalizez toate instituțiile partenere implicate, respectiv: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitate de lider, Inspectoratul General de Aviație al MAI, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava, din partea română, și Departamentul de Stat pentru Situații de Urgență al Regiunii Cernăuți, Departamentul de Stat pentru Situații de Urgență al regiunii Ivano-Frankivsk, din partea ucraineană.

Este cunoscut faptul că structurile Ministerului de Interne s-au axat în ultimii ani pe demararea de acțiuni și proiecte comune cu statele vecine care au vizat îmbunătățirea nivelului de securitate al populației, creșterea nivelului de pregătire și menținerea capacității de intervenție a structurilor profesioniste pentru situații de urgență. De altfel, astăzi sunt prezent la al patrulea proiect transfrontalier din acest an început sau finalizat de instituții din structura Ministerului Afacerilor Interne din județul Suceava. Prefectul, în calitatea sa de Președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, va sprijini și încuraja demararea cât mai multor proiecte care să contribuie la consolidarea relațiilor și cooperării transfrontaliere cu statele vecine, proiecte care pot conduce la o mai buna cunoaştere reciprocă, la o mai bună înţelegere a fenomenelor şi situaţiilor cu care ne confruntăm, precum şi la o pregătire mai bine fundamentată a specialiștilor în domeniul intervenției și gestionării situațiilor de urgență.  În încheiere, vă felicit pentru activitatea și rezultatele propuse în cadrul acestui proiect, care are un impact major asupra siguranței cetățenilor, fie români fie ucraineni.  Vă doresc mult succes în implementarea acestui proiect și în activitatea de zi cu zi !”

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava