”Foame” de bani în piață. Nu mai puțin de 12 oferte la o banală licitație pentru montarea a șapte stații de încărcare mașini electrice în Suceava
Primăria municipiului Suceava a înregistrat nu mai puțin de 12 oferte la o licitație banală pentru montarea a șapte stații de încărcare a mașinilor electrice. Potrivit primarului Ion Lungu, licitația a fost câștigată de firma bucureșteană Electromagnetica ce va realiza investiția contra sumei de 932.455 de lei fără TVA în condițiile în care prețul de pornire al licitației a fost de 1,49 de milioane de lei. Banii provin de la Fondul de Mediu. Cele șapte stații de încărcare vor fi montate pe strada Republicii în spatele complexului comercial Bucovina, pe strada Vasile Alecsandri lângă Teatrul ”Matei Vișniec”, pe strada Universității-două bucăți, pe strada Gheorghe Doja, pe strada Ana Ipătescu în vecinătatea hotelului Bucovina- două bucăți.
”Foame” de bani în piață. Nu mai puțin de 12 oferte la o banală licitație pentru montarea a șapte stații de încărcare mașini electrice în Suceava,