Concert pascal
MOPAN Suceava

Pompierii militari de la subunitățile din Suceava și Gura Humorului, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență ale comunelor Ilișești, Ciprian Porumbescu și Bălăceana, au intervenit, sâmbătă după amiază, cu şapte autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Brașca, comuna Ilișești.

La sosirea echipajelor, ardeau anexele gospodărești, construcții corp comun, cu pericol de propagare la un garaj și la casa de locuit din vecinătate. Incendiul a fost stins la aproape cinci ore de la anunţrea lui. În incendiu au ars o construcție corp comun, șură, adăpost de animale, garaj și depozit de furaje, pe o suprafață de aproximativ 200 mp, două autoturisme, o remorcă auto, circa 10 tone de furaje, 10 metri cubi lemn de foc, un motocultor și alte bunuri. Flăcările au degradat și trei ferestre de la casa învecinată.

Potrivit ISU Suceava, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat garajul și locuința din vecinătate.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava