MOPAN Suceava

Prusia. Cuvântul indică o țară, dar și mai puternic evocă o stare de spirit: severitate, militărie, disciplină, ordine, masculinitate – unele dintre cele mai bune, dar și printre cele mai rele lucruri pe care lumea le gândește despre Germania. În această zi s-a născut cel mai mare dintre toți prusacii, regele care s-a numărat printre generalii de geniu ai istoriei. Este vorba despre Frederic al II-lea al Prusiei, Frederic cel Mare.

Faima militară a lui Frederic provine de la o viață de războaie în general încununate de succes – i-a înfrânt pe rând pe austrieci și pe francezi, continuând tradiția tatălui său cu privire la o armată bine pregătită, cu o disciplină de fier. Nu s-a îndoit nici o clipă de importanța forțelor armate; la un moment dat, i-a scris fratelui său mai mic: „Nu uita de tunurile mari, care sunt argumentele cele mai respectabile pentru drepturile regilor”.

Când Frederic a moștenit tronul Prusiei, efectivele armatei erau de 83.000 de oameni. La moartea lui, patruzeci și șase de ani mai târziu, numărul acestora se ridicase la 190.000 – o forță uriașă, pentru o țară a cărei populație era de numai două milioane cinci sute de mii de locuitori, ceea ce ar echivala cu situația în care, astăzi, Marea Britanie ar avea o armată de peste patru milioane de oameni.

Numai în timpul Războiului de Șapte Ani (1756–1763), se crede că Prusia ar fi suferit o pierdere de 180.000 de victime omenești, aproape 15% din populația de sex masculin. Totuși, în afară de talentele cazone strălucite, Frederic era departe de imaginea pe care ne-o sugerează astăzi cuvântul „prusac”.

A fost un muzician desăvârșit, care cânta la flaut, compunea muzică și l-a cunoscut personal pe Bach. A scris poezii (mediocre, în cea mai mare parte), a colecționat opere de artă, a făcut o pasiune din grădinărit și, probabil, a fost homosexual. Pentru un rege, a fost un adevărat intelectual, autor a numeroase cărți și protector și prieten al lui Voltaire, cu care împărtășea o viziune sceptică asupra vieții, declarând la un moment dat, pe când se privea în oglindă: „Se spune că regii sunt făcuți după imaginea lui Dumnezeu. Îl compătimesc pe Dumnezeu dacă arată așa”.

În contrast flagrant cu guvernarea germană care i-a urmat două secole mai târziu, Frederic a abolit tortura judiciară. Frederic a fost un conducător tolerant, chiar dacă autocrat. „Eu și poporul meu am ajuns la o înțelegere mulțumitoare”, a spus el. „Ei spun ce vor, iar eu fac ce vreau.” Aspectul cel mai surprinzător e dat de faptul că rareori vorbea germana, conversând și scriind aproape numai în franceză.

Tot la 24 ianuarie:

41 d.Hr.: Împăratul roman Caligula este asasinat.

76 d.Hr.: Se naște împăratul roman Hadrian.

1893: Randolph Churchill moare de sifilis.

1963: Moare fiul lui Randolph, Winston Churchill.

 

Geo Alupoae, critic de teatru și impresar artistic la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava

309 ani de la nașterea lui Frederic cel Mare, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava