MOPAN Suceava

Monica Cristina Anisie, ministrul educației și cercetării, a participat luni, 30 noiembrie 2020, la reuniunea miniștrilor educației din Uniunea Europeană.
Pe agenda evenimentului a fost inclusă și o dezbatere cu tema Configurarea Spațiului european al educației și a viitorului cadru strategic pentru cooperare europeană în educație și formare.
În intervenția sa, Monica Cristina Anisie s-a referit la rolul relevant jucat de cooperarea europeană din perspectiva implementării unei noi viziuni în domeniul educației și formării, în contextul provocărilor fără precedent cu care se confruntă întreaga societate.
Ministrul educației și cercetării a subliniat, totodată, importanța inițiativei de creare a unui Spațiu european al educației până în anul 2025, a creșterii rezilienței sistemelor de educație, precum și a consolidării unor sisteme de educație și formare eficiente, incluzive și de calitate, care să ofere oportunități egale de dezvoltare a potențialului fiecărei persoane.
În același timp, ministrul român a subliniat însemnătatea întăririi valorilor europene comune, exprimându-și solidaritatea cu victimele atacurilor teroriste din Europa.
Precizăm că, în marja reuniunii informale a miniștrilor educației, a avut loc un eveniment simbolic, în cadrul căruia a fost adoptată Declarația de la Osnabrück, prin care statele membre reconfirmă educația și formarea profesională ca domenii politice prioritare pentru cooperarea europeană. Documentul a fost lansat de Comisia Europeană și a fost negociat sub egida Președinției rotative a Germaniei la Consiliul Uniunii Europene (1 iulie – 31 decembrie 2020).

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
Etichete
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava