O gospodărie din satul Sfântu Ilie a luat foc de la coșul de fum neprotejat corespunzător
O gospodărie din satul sucevean Sfîntu Ilie, comuna Șcheia, a fost cuprinsă de flăcări, din cauza coșului de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile. Incendiul a izbucnit astăzi, în jurul orei 07.00, și nu s-a soldat cu victime. Focul a distrus acoperișul și planșeul unei anexe în care se afla centrala termică, pe 50 de metri pătrați, precum și acoperișul locuinței cu etaj și mansardă pe 160 de metri pătrați și o parte din izolația din polistiren a imobilului. Totodată, s-au degradat pereții, planșeul și dușumeaua camerelor de la etaj. Pompierii de la Detașamentul din Suceava au intervenit cu trei autospeciale și au lichidat incendiul la ora 08.16.