Concert pascal
MOPAN Suceava

Sâmbătă seară lucrătorii Poliției orașului Frasin au fost sesizați prin SNUAU 112 de către o tânără de 25 ani, din comuna comuna Ostra, cu privire la faptul că a fost agresată de concubinul de 26 de ani.
Din verificările efectuate rezultă că apelanta locuiește împreună cu concubinul său și cei doi copii minori, de 8 respectiv 3 ani.
La 27.03.2021, în jurul orei 20.00, bărbatul a venit de la muncă sub influența băuturilor alcoolice, a provocat scandal la domiciliu și a lovit-o pe concubina sa.
Victima nu prezenta urme vizibile de violență și nu solicită intervenția unui echipaj de ambulanță la fața locului, fiind îndrumată spre serviciul de medicină legală pentru obținerea certificatului medico-legal.
Având în vedere cele sesizate a fost întocmit formularul de evaluare a riscului iminent asupra vieții și integrități victimei, ocazie cu care s-a stabilit că există risc iminent, constatare rezultată în urma verificărilor efectuate și a solicitării persoanei vătămate.
În urma celor constatate a fost emis un ordin de protecție provizoriu în care s-a dispus ca, începând cu 27.03.2021, pe o perioadă de 5 zile, respectiv până la data de 01.04.2021, agresorul să respecte următoarele măsuri de protecție: să părăsească temporar locuința și să păstreze o distanță minimă de 100 metri față de victima agresiunii.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „violența în familie”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava