MOPAN Suceava

„Octav”, lung-metrajul cu Marcel Iureș în rol principal, va avea proiecție specială la Vatra Dornei, pe data de 16 noiembrie 2017, la Casa de Cultură Platon Pardău, la ora 18:00.

Evenimentul își propune să facă cunoscut publicului din Vatra Dornei un film aparte în peisajul cinematografic românesc, prin îmbinarea dintre emoţie şi nostalgie. Filmul, reprezentând o „declarație de celebrare a vieții”, transpune o serie de imagini calde și poetice despre România.

Spectatorii vor avea, astfel, ocazia să vizioneze filmul în compania lui Marcel Iureș, actorul principal din „Octav” și a regizorului Serge Ioan Celebidachi, care este și co-scenaristul filmului.

Filmul spune povestea lui Octav (Marcel Iureș), un bărbat în vârstă, care se reîntoarce la conacul copilăriei sale aflat undeva în zona rurală a României, cu dorința de a-l vinde. Ajuns aici, după o absență de zeci de ani, o fetiță ce-i pare cunoscută îl poartă într-o călătorie minunată în timp, înapoi la anii copilăriei sale pentru a-l ajuta să-și redescopere bucuria de a trăi.

Pelicula a fost selecționată în cadrul prestigiosului Festival Internațional de Film de la
Montreal, Canada, 2017, la secțiunea Focus on World Cinema, un festival de tradiție pentru cinematografia mondială, aflat la cea de-a 41 ediție.

Filmul „Octav”, în regia lui Serge Ioan Celebidachi, are o distribuție de excepție: Marcel Iureș, Victor Rebengiuc, Andi Vasluianu, Lia Bugnar, Ioan Andrei Ionescu, Maria Obretin, Ștefan Velniciuc, Mihai Dinvale, Roxana Guttman, Silviu Biriș, Dana Rogoz, Alexandru Mandu, Alex Bogdan, Eric Aradits, Alessia Tofan, etc..

Filmările au avut loc în perioada 21 martie – 30 aprilie 2016, la Câmpulung Muscel și la Studiourile Cinematografice București (Buftea).

Coproducție România — Marea Britanie, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (producător Adela Vrînceanu-Celebidachi), filmul „Octav” este clasificat cu AG (Audiență Generală).

Eveniment organizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Municipal Vatra Dornei.

Trailerul filmului, creat de Good Hands, poate fi urmărit aici: https://www.youtube.com/watch?v=pJ5EoVp0okw&feature=youtu.be

Mai multe detalii despre filmul OCTAV se găsesc și pe Pagina de Facebook: https://www.facebook.com/filmul.octav
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava