Lideri naționali și județeni ai PSD, prezenți la școala de pregătire politică a tinerilor social democrați suceveni
La sfârșitul săptămânii trecute, aproximativ 200 de tineri social-democrați suceveni s-au reunit la Câmpulung Moldovenesc, la cea de-a VII-a ediție a Taberei de pregătire politică, desfășurată sub sloganul „Investim în viitor”. Lor li s-a alăturat mai mulți miniștri respectiv Gabriel Petrea, ministrul Consultării publice și dialogului social, președinte TSD România, Mihai Fifor – ministrul Economiei, Răzvan Cuc- ministrul Transporturilor, Victor Negrescu – ministrul Afacerilor Europene și Marius Dunca – ministrul Tineretului și Sportului.
La discuțiile cu tinerii social democrați au fost prezenți și parlamentarii PSD de Suceava Ioan Stan, Virginel Iordache, Alexandru Rădulescu, Emanuel Havrici și Eugen Bejenariu. În cadrul dezbaterilor din cele două ateliere de lucru (Rolul și implicarea tinerilor în politică și Comunicarea politică), parlamentarii, miniștrii și tinerii participanți au realizat o radiografie complexă a contextului socio-politic actual, au evidențiat importanța implicării tinerilor în politică și administrația publică, fapt așteptat de electoratul românesc.
Conform unui comunicat remis de PSD Suceava, președintele Organizației Județene a partidului, senatorul Stan a subliniat deschiderea PSD pentru promovarea tinerilor. Senatorul a adăugat că acest fapt este demonstrat de numărul considerabil de tineri care ocupă funcții în administrația publică locală și în Parlament. Totodată, Ioan Stan a apreciat importanța activității organizațiilor de tineret dar a solicitat și o implicare mai mare, îndeosebi în actul de comunicare cu cei din generația lor.
„Participarea într-un număr considerabil al tinerilor la aceste activități demonstrează că social-democrația se bucură de apreciere în rândul tinerei generații și că PSD are un viitor asigurat. De asemenea, numărul și funcția celor care au acceptat invitația de a participa la acest eveniment arată faptul că activitatea PSD Suceava este apreciată de organizația națională PSD”, se arată în comunicatul PSD Suceava.