Amenzi la firmele sucevene care vând produse alimentare şi industriale
Pe 25 februarie, poliţiştii au dat 12 amenzi în cuantum de 43.600 de lei, în cadrul unei acţiuni executate în municipiul Suceava pe linia comercializării de produse alimentare şi industriale. Totodată, ei au constatat o infracţiune de evaziune fiscală şi au confiscat bunuri în valoare de 296 de lei. Controalele au fost efectuate de poliţişti ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu lucrători de la Direcţia Sanitar Veterinară şi de la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor. Verificările au fost făcute la 46 de firme, persoane fizice şi întreprinderi individuale.