O școală restaurată, veche de 150 de ani, a fost deschisă în Muzeul Satului Bucovinean din Suceava (FOTO)
În Muzeul Satului Bucovinean din Suceava a fost inaugurată, astăzi, Școala Securiceni din Udești. La eveniment au participat președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu și consilierul președintelui CJ, Niculai Barbă. Președintele Flutur a menționat că Școala Securiceni este un obiectiv de arhitectură populară reprezentativ pentru construcțiile comunitare ale sfîrșitului de secol XIX și începutului de secol XX, iar între anii 1935-2005 a funcționat ca școală primară cu clasele I-IV.
„Este o investiție care arată o formă de respect pentru istorie, pentru trecut, pentru învățământul românesc de altădată. O investiție finanțată de CJ Suceava, prin Muzeul Bucovinei, cu peste 400.000 de lei. Vreau să mulțumesc celor care au donat Muzeului Bucovinei această școală, celor de la Udești, primăriei, dar și celor care au contribuit aici cu mobilier. Muzeul Satului Bucovinean nu era complet. Să vă uitați cât de frumos este amplasată școala, peste drum de biserică. Așa cum era în satul de altădată. Încercăm să reconstruim aici într-o oază de autentic satul bucovinean de altădată. Este important că am putut să o salvăm. Îmi exprim speranța că această școală muzeu va fi și folosită. Avem obligația față de tinerele generații să le explicăm și să facem aici lecții. Să le explicăm cum se învăța cândva. Să facem o comparație între era internetului, a calculatorului și ce era acum 100 de ani”, a declarat Gherghe Flutur.
El a explicat că după reconstrucția și restaurarea în muzeu, în Școala Securiceni, „de tip Spiru Haret”, au fost reconstituite cancelaria, locuința învățătorului și două săli de clasă amenajate cu materialele didactice și mobilierul specific. Obiectivul a fost donat în 2015 Muzeului Satului Bucovinean de către Primăria Udești.