Un sucevean căutat la nivel național pentru ucidere din culpă a fost prins de polițiști
Un bărbat din municipiul Suceava căutat la nivel național a fost identificat de polițiștii suceveni și introdus în arest. În dimineața zilei de vineri, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii Serviciului Investigații Criminale l-au identificat pe raza municipiului Suceava, pe un localnic de 58 de ani, față de care, la data de 27 octombrie 2017, Judecătoria Suceava a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Bărbatul a fost condamnat la doi ani şi patru luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de „ucidere din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Bărbatul, ce figura urmărit la nivel național, a fost reținut și încarcerat în Penitenciarul Botoșani.