După eliminarea din Cupa României, Rapid CFR Suceava are pe ordinea de zi doar victoria în partida cu Gloria Buzău
Rapid CFR Suceava are de jucat un meci deosebit de important în ultima etapă a turului seriei I a Ligii a II-a. Pe stadionul „Areni” va poposi sâmbătă de la ora 14.00 gruparea Gloria Buzău, formaţie care are doar un punct în plus în clasament peste echipa suceveană. Elevii antrenorului Bogdan Tudoreanu s-au descurcat admirabil în partida din optimile Cupei României la Botoşani în duelul cu Petrolul Ploieşti. Sucevenii au primit un gol uşor la un corner din cauza unei nesincronizări între fundaşi şi portarul Roheţki.
În pofida acestui gol încasat deosebit de uşor şi care trebuie să dea de gândit, fotbaliştii suceveni nu au cedat şi în debutul reprizei secunde au egalat prin golgheterul Matei. Bucuria rapidiştilor nu a durat mult pentru că „lupii galbeni” au punctat de două ori aproape imediat. Fundaşul sucevean Velescu a contribuit şi el decisiv prin autogolul marcat cu capul, identic cu cel din campionat, pentru ca apoi Hadad să înscrie cu un şut bun la colţul lung.
Spre lauda lor, jucătorii suceveni au revenit în atac şi Sumanariu a redus din handicap. Nu s-a putut face mai mult pe final pe o ceaţă densă care i-a incomodat pe cei aflaţi în atac şi Rapid CFR Suceava a pierdut meciul din optimile Cupei României cu Petrolul Ploieşti cu 2-3.
Poate că unii vor spune că Petrolul Ploieşti a jucat cu rezervele, dar dacă stăm puţin şi ne gândim nu contează cine a jucat în condiţiile în care „găzarii” sunt pe locul III în Liga Naţională. Mai mult chiar, pe final de meci jucătorii plătiţi cu bani grei au tras de timp şi au apelat la faulturi „slabe”.
În concluzie, Rapid CFR Suceava a avut un parcurs de excepţie în această ediţie a Cupei României în care au arătat că se pot ridica la nivelul echipelor de Liga I, dar jucătorii pregătiţi de Bogdan Tudoreanu trebuie să se refacă rapid pentru că partida cu Gloria Buzău care este esenţială pentru moral în perspectiva jocurilor de campionat ce vor veni. Un succes cu buzoienii ar oferi o perspectivă foarte bună pentru suceveni deoarece până la finele acestui an mai evoluează pe „Areni” cu Farul Constanţa, CF Brăila şi CS Baloteşti şi în deplasare la Dorohoi şi la Năvodari, partide din care se pot „scoate” puncte utile pentru o vacanţă frumoasă.
Etapa a XI-a a seriei I a Ligii a II-a programează meciurile:
Săgeata Năvodari – CF Brăila
CS Baloteşti – FCM Dorohoi
Unirea Slobozia – Farul Constanţa
SC Bacău – FC Voluntari
ACS Berceni – Academica Piteşti
Rapid CFR Suceava – Gloria Buzău