Explozie la Mănăstirea Sihăstria Rarăului. Cinci persoane au fost rănite (FOTO)
O puternică explozie s-a produs astăzi la Mănăstirea Sihăstria Rarăului probabil în urma unor acumulări de gaze, într-o încăpere a unei constructii anexe, a anunțat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată. În urma deflagratiei, din cauza suflului fierbinte și al geamului încăperii respective, care s-a spart, au fost rănite persoanele din zonă, unele suferind arsuri ușoare, altele zgârieturi și tăieturi de la bucățile de sticlă pulverizate.
”La fata locului intervin pompierii militari cu două autospeciale de stingere și o ambulanta SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ. Până în momentul de față au fost evaluate medical 5 persoane, dintre care doar o femeie va fi transportată la spital. Ceilalți răniti refuză transportul la o unitate spitaliceasca. La o primă evaluare, niciunul nu prezintă răni grave, care să le pună în pericol viața. Explozia nu a fost urmata de incendiu, iar după investigațiile medicale și acordarea primului ajutor medical, se va cerceta pentru identificarea cauzei probabile și a circumstanțelor în care s-a produs explozia. Suflul exploziei a afectat o cameră tehnică și o bucătărie aflate în construcția anexă respectivă.
Apelul la 112 a fost înregistrat în jurul orei 14:00”, a declarat Găleată.
Explozie la Mănăstirea Sihăstria Rarăului. Cinci persoane au fost rănite (FOTO),