MOPAN Suceava

Tori Spelling a mărturisit că, în trecut, își dorea foarte mult ochi mai mici, pentru că lumea râdea de aspectul ei fizic.

Actrița din ‘Beverly Hills 90210’ a povestit, potrivit contactmusic.com: „Îmi uram ochii. Când am început filmările la ‘90210’, la 16 ani, aveam foarte puțină încredere în mine. Apoi, ‘trollii’ (hărțuitorii) de pe internet, căci erau și atunci, mă numeau broască și ochi de gândac. Pusă sub microscop de mică, în anii de formare, a fost foarte greu. Ani de zile am implorat makeup artiștii, la orice show am participat, sau pentru orice producție am filmat, să mă aranjeze în așa fel încât să pară că am ochii mai mici. Plângeam mereu din cauza modului în care arătam.”

Dar Tori a început, cu trecerea anilor, să realizeze că ochii ei sunt, de fapt, „un avantaj”.

„Nu mi-am dat seama ce avantaj reprezintă ochii mei până am făcut ‘Scream 2’ și până pe coperta revistei Rolling Stone a fost publicată o fotografie din celebra scenă din dush din ‘Psycho’. Ochii mei au făcut acea fotografie. Ei au arătat emoția „din sufletul meu” în acea poză.”, a mai spus Tori Spelling, conform sursei citate.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete
Etichete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava