A încercat să evite niște lemne de pe drum și a lovit un tânăr care era întins pe carosabil
Un șofer din Suceava a lovit un tânăr care era întins pe carosabilul DN 17. Accidentul s-a produs vineri, în jurul orei 22:50. La colanul mașinii se afla un tânăr de 26 de ani, care în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, pe raza comunei Sadova, după ce a trecut de pasajul CFR Sadova, la o distanță de circa 500 m de aceasta, a observat pe carosabil mai multe fragmente din lemn, pe care a încercat să le evite. În acel moment, mașina condusă de sucevean l-a lovit pe un tânăr de 24 de ani din județul Botoșani care era întins pe carosabil, din motive ce urmează a fi stabilite în cadrul anchetei. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Autoturismul implicat în eveniment a fost indisponibilizat pentru verificări și expertize de specialitate. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.