MOPAN Suceava

Liderul PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, atrage atenția că actuala guvernare PNL vrea să suspende Programul Național de Dezvoltare Rurală. Ioan Stan a arătat că Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) a reprezentat în ultimii ani principala sursă de finanţare pentru infrastructura românească. Stan a precizat că prin PNDL 1 și PNDL 2 au fost finanțate de-a lungul timpului peste 15000 de proiecte în domeniile, sănătate, educație, apă – canalizare, energie termică și electrică, inclusiv iluminat public, transport / drumuri, salubrizare, cultură, culte, locuire și sport pe tot cuprinsul țării.

„Guvernele PSD care s-au succedat în ultimii ani la conducerea țării au depus un efort susținut pentru a asigura finanțarea proiectelor respective, reușind prin implementarea lor să aducă plus valoare în satele, comunele și orașele României. Numai cine n-a vrut, n-a accesat vreun proiect prin PNDL, pentru că nu am ținut niciodată cont de culoarea politică a solicitanților, prioritare fiind interesele românilor și sunt mulți primari din alte partide care pot confirma acest aspect”, a declarat Ioan Stan. El a precizat că totul a funcționat cum trebuie până în acest an când, sub conducerea guvernului PNL, n-au mai fost făcute plăți pentru lucrările contractate prin PNDL 2 tocmai din luna august. „Ba mai mult, se vehiculează că acest program guvernamental urmează a fi suspendat pe o perioadă de 2 ani de zile, motivându-se că nu ar exista bani pentru derularea lui. Dacă așa stau lucrurile, este firesc să ne întrebăm ce au făcut guvernanții PNL cu banii alocați pentru PNDL? I-au băut? I-au furat? Pe ce i-au cheltuit? Pentru că nu oricine  este capabil ca în 11 luni de guvernare  să se împrumute cu peste 85 de miliarde de lei, mai mult decât guvernul PSD în peste 3 ani și să afirme senin că nu are bani. De așa ceva este capabil doar PNL-ul! Pe ce ați cheltuit domnilor atâția bani?

Nu știm dacă PNL-ul va pune în practică planul său de a suspenda activitatea PNDL-ului pe o perioadă de 2 ani, dar știm sigur că o astfel de decizie ar fi  total nesăbuită deoarece va bloca administrațiile publice și va întârzia nepermis de mult dezvoltarea infrastructurii din întreaga țară. Mai potrivit ar fi să se gândească cum să-l deblocheze, să facă plățile restante și să meargă înainte cu dezvoltarea României. Dar pentru asta este nevoie de oameni capabili și responsabili.  Nu este cazul celor din PNL”, a spus Ioan Stan.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava