Consiliul Județean alocă peste 1,5 milioane de lei pentru achiziționarea de aparatură medicală ultraperformantă la Spitalul Județean
Consiliul Județean Suceava continuă să asigure finanțarea cu prioritate a Spitalului Județean de Urgență “Sfântul Ioan Cel Nou”. Astfel, în ședința deliberativului județean de săptămâna viitoare președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, va propune alocarea sumei de 1.518.222 lei pentru achiziționarea de aparatură medicală necesară efectuării de investigații medicale, intervenții chirurgicale, precum și pentru înlocuirea unor echipamente uzate. ”Este vorba despre un aparat RX, esențial în activitatea sectorului TBC, o trusă videobronhoscopie, necesară pentru o mai mare acuratețea a investigațiilor în secția Pneumologie, un videocoledoscop compatibil cu unitatea de laparoscopie Karl Storz, un ecograf, o unitate pentru electro-chirurgie cu ultrasunete, utilă pentru eficientizarea și optimizarea intervențiilor chirurgicale clasice și minim invazive, inclusiv pentru chirurgia tiroidei și 5 bucăți electrocardiograf portabil, care vor putea fi utilizate în diferite zone ale spitalului”, a explicat Flutur. El a adăugat că totodată se fac pregătiri pentru reabilitarea unor corpuri de clădire de la Spitalul Nou, drept pentru care vor fi alocate fonduri pentru realizarea unui audit energetic cu scopul creșterii calității condițiilor de spitalizare acordate pacienților și de reducere a cheltuielilor privind energia termică și electrică.
Consiliul Județean alocă peste 1,5 milioane de lei pentru achiziționarea de aparatură medicală ultraperformantă la Spitalul Județean,