MOPAN Suceava

Agenția Națională de Presă AGERPRES a lansat, joi, 22 februarie 2018, documentarul video ‘Marea Unire — România, la 100 de ani’, special conceput pentru sărbătorirea Centenarului.

La evenimentul desfășurat la CinemaPRO au fost prezenți Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, Alteța Sa Regală Principesa Maria, membri ai Corpului Diplomatic, parteneri ai agenției, presa centrală, dar și protagoniști ai documentarului.

Documentarul ‘Marea Unire — România, la 100 de ani’ este o invitație la o călătorie emoționantă și captivantă, trăită și nu doar povestită de oameni pentru care România înseamnă și o colecție de momente istorice importante în nașterea acestui stat. Practic, AGERPRES a mers pe urmele celor care au înfăptuit Unirea: în Basarabia, Bucovina de Nord și Transilvania, iar urmașii celor care au pus umărul la reîntregirea țării deschid culisele celui mai important moment istoric. Prin vocea celor care povestesc, descoperim că suntem o națiune fără granițe. România, la 100 de ani aduce cu sine o istorie care continuă să se scrie.

Evenimentul a fost deschis de Alexandru Giboi, directorul general al AGERPRES, și a fost moderat de Andrei Giurgia, manager al proiectului Centenarul Filmului Românesc, partener al Agenției Naționale de Presă.

‘Ce facem în seara asta din punctul meu de vedere nu este doar nou, este un moment memorabil. Suntem la începutul anului 2018, anul Centenarului, și AGERPRES marchează acest moment printr-un film-eveniment, un film care definește o perioadă, un film care ajută publicul să înțeleagă mai bine ce s-a întâmplat acum o sută de ani și nu doar acum o sută de ani. […] La AGERPRES e vorba de evoluție. E un cuvânt care pe mine aproape că mă obsedează, îl repet și nu doar că îl vorbesc, încerc să îl și implementez în tot ceea ce am făcut în ultimii ani’, a spus directorul general al AGERPRES.

La finalul proiecției a avut loc o sesiune de Q&A cu protagoniștii documentarului, dar și cu realizatorii acestuia, care au filmat pe teritoriul României, dar și în Bucovina de Nord și în Basarabia. Documentarul ‘Marea Unire — România, la 100 de ani’ este realizat de Mihuț Năstăsache, Marilena Stănescu și Sergiu Olteanu. Imaginea este semnată de Alfred Schupler, Sergiu Olteanu și Andrei Cârlan. Reporteri au fost Marilena Stănescu, Mihuț Năstăsache și Camelia Moise. Grafica, sunetul și montajul sunt semnate de Andrei Cârlan, asistent tehnic fiind Alexandru Vintilescu.

Protagoniștii au vorbit, cu mare emoție, despre ceea ce îi leagă de țara noastră și despre faptul că, indiferent de contextul istoric și de momentele dificile, ei s-au simțit și se vor simți mereu români.

‘Am zis să fie un proiect care să redea înainte de orice ceea ce înseamnă să fii om. Pentru că indiferent de context, indiferent de momentele prin care treci în viață, indiferent de ceea ce ai în jurul tău, este foarte important, ca atunci când tragi linie, să știi că ești om’, a explicat Marilena Stănescu.

Mai mult, în cadrul evenimentului a fost prezentată și expoziția de fotografie, numită România: Evoluție, imaginile expuse făcând parte din arhiva AGERPRES, dar și din cea a Associated Press. Expoziția cuprinde și cele mai bune fotografii realizate de către fotoreporterii AGERPRES. Totodată, a fost prezentat și albumul România: Evoluție, Ediție specială pentru Centenarul Marii Uniri, care conține 100 de fotografii din România, grupate în trei capitole: Arhivă, Revoluție, Evoluție.

Mai multe detalii de la eveniment puteți urmări la linkul: https://goo.gl/ZoWr9N , iar trailerul documentarului poate fi accesat la: https://goo.gl/3V2Xfa .

Pe parcursul anului 2018, AGERPRES va organiza mai multe evenimente, în România și în străinătate, dedicate Centenarului Marii Uniri.

Partener: Associated Press; susținut de Centenarul Filmului Românesc, Institutul Cultural Român; văzut de Radio Guerrilla; parteneri media: Antena 3, Europa FM, Radio România, TVR; văzut la CinemaPRO; găzduit de Ibis.

Fondată în 1889, AGERPRES este Agenția Națională de Presă a României. Aceasta are rolul de a oferi informații echilibrate, cu caracter imparțial, și de a fi principala sursă de informare pentru cetățenii și instituțiile din țară, dar și cea mai importantă sursă de știri despre România, în exterior. Din 1921, agenția a avut o transmisie neîntreruptă de știri și informații. Printre serviciile AGERPRES se regăsesc: fluxurile de știri tematice, fluxurile de limbă engleză și maghiară, serviciile și arhiva de fotografie de presă, monitorizarea de presă, serviciile video și multimedia, fluxul documentare, precum și servicii de imprimare.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava