Amenzi cu duiumul aplicate de polițiștii suceveni pentru exces de viteză
În zilele de 22 și 23 august, polițiștii rutieri suceveni au constatat 4 infracțiuni și au aplicat 312 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 176.000 de lei, în cadrul unei acţiuni pe linia prevenirii și combaterii excesului de viteză. Totodată, au fost reținute 23 de permise de conducere și au fost retrase 6 certificate de înmatriculare. Pe de altă parte, în perioada 21-23 august, polițiștii rutieri suceveni au dat 128 de amenzi, în sumă de aproape 68.000 de lei, într-o acțiune pentru depistarea șoferilor băuți la volan. De asemenea, polițiștii au reținut 20 de permise de conducere și au retras 8 certificate de înmatriculare.