MOPAN Suceava

Bradley Cooper a mărturisit că „îl vor copleși emoțiile”, dacă va câștiga Oscarul categoriei ‘Cel Mai Bun Actor’, pentru prestația din ‘A Star Is Born’, potrivit contactmusic.com.

Starul în vârstă de 44 de ani, care a și regizat ‘A Star Is Born’, a spus pentru revista Extra, conform sursei citate: „Dacă s-ar întâmpla acest lucru, ar fi incredibil. Nu aș crede. M-ar copleși emoțiile.”

Pelicula mult aclamată a fost nominalizată la șapte categorii în total, inclusiv ‘Cea Mai Bună Imagine’ și ‘Cel mai bun scenariu adaptat’. Academia Americană de Film l-a trecut cu vederea însă la categoria ‘Cel Mai Bun Regizor’.

Ca urmare a acestui lucru, Lady GaGa l-a descris, săptămâna trecută, pe Bradley Cooper ca fiind, cel puțin în ochii ei, „cel mai bun regizor”. Gaga a declarat că ea și restul echipei apreciază foarte mult ceea ce Cooper, în vârstă de 44 de ani, i-a făcut să realizeze în ceea ce privește musicalul/drama.

„Ei bine, știți, niciodată nu știi ce se va întâmpla, dar trăgând linie, el știe că este cel mai bun regizor în ochii mei și în ochii echipei. Știu că este extrem de fericit că am fost nominalizați cu toții și că filmul a fost apreciat. Cu toții suntem foarte, foarte recunoscători.”, a spus Lady Gaga într-un interviu pentru ziarul Los Angeles Times, potrivit sursei citate.

Deși nu a fost nominalizat la categoria ‘cel mai bun regizor’, Bradley Cooper are șansa de a câștiga Oscarul pentru ‘Cel Mai Bun Actor’, pentru interpretarea rolului Jack Maine’. Lady Gaga a fost nominalizată la categoria ‘Cea Mai Bună Actriță’, pentru felul în care a portretizat-o pe cântăreața Ally Maine în peliculă, dar și la categoria ‘Cel Mai Bun Cântec Original’ – ‘Shallow’, pe care l-a scris împreună cu Mark Ronson, Anthony Rossomando și Andrew Wyatt.

Cea de-a 91-a gală de decernare a premiilor Oscar va avea loc pe 24 februarie, la Dolby Theatre, Los Angeles.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

PSD - Gheorghe Soldan
Dreapta Unita - Marian Andronache
Dreapta Unita - Cristian Ilie Timoficiuc
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava