MOPAN Suceava

Cu prilejul vizitei oficiale la Muscat, în Sultanatul Oman, prim-ministrul României, doamna Viorica Dăncilă, a participat, la data de 5 noiembrie 2018, la un forum de afaceri organizat în capitala omaneză. Evenimentul a reunit membri ai Cabinetului de la Muscat, președinții Camerei de Comerț și Industrie, al Autorității Zonei Economice Speciale Duqm, al Autorității Publice pentru Promovarea Investițiilor și Dezvoltarea Exportului, precum și a 20 de companii omaneze de prestigiu, interesate de dezvoltarea cooperării economice cu parteneri din România.

În debutul întrevederii, prim-ministrul Viorica Dăncilă a arătat că, în calitate de stat membru UE, România este interesată să stabilească punți comerciale solide între Uniunea Europeană și statele din Golf, care să beneficieze de un fundament robust pentru extinderea relaţiilor bilaterale. Șeful Executivului a prezentat oportunitățile importante de investiții oferite de România, expertiza tehnologică, în domenii precum agricultura, turismul, transporturile, educația, sănătatea, cercetarea și inovarea și a arătat că România are un mediu de afaceri atractiv, îmbunătățit prin schimbări legislative recente, precum cele aduse legii privind parteneriatul public-privat.

Totodată, prim-ministrul a exprimat satisfacția pentru tendința pozitivă înregistrată în ultima perioadă, la nivelul relațiilor româno-omaneze, și dorința fermă de a impulsiona dialogul pe toate palierele de interes. În acest context, s-a referit la necesitatea dezvoltării relațiilor economice între cele două state, care să conducă la rezultate vizibile și un volum sporit al schimburilor comerciale. De asemenea, a subliniat necesitatea promovării unui dialog activ și transparent între comunitățile de afaceri din cele două state, beneficiind de sprijinul important al Camerelor de Comerț și Industrie, sens în care a adresat mulțumiri pentru prezența numeroasă a comunității de afaceri din Sultanatul Oman în cadrul Forumului.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava