Concert pascal
MOPAN Suceava

Normele drastice instituite de Ministerul Sănătății și Ministerul Tineretului și Sportului pentru reluarea antrenamentelor sportivilor de performanță au incomodat majoritatea cluburilor de fotbal din România. Cum și la nivel de prim eșalon valoric ele erau destul de complicat de realizat, cu atât mai dificil, aproape imposibil, erau de pus în practică de grupările din Liga a III-a.

Pe lângă faptul că jucătorii și stafful tehnic al fiecărei echipe trebuie să stea 14 zile în izolare înainte de a intra în cantonament, cluburile trebuie să aibă la dispoziție o bază sportivă exclusivă unde să își desfășoare pregătirea în regim închis, de maximă siguranță, cu toate condițiile de performanță, și, în plus, trebuie să aibă bani și pentru testarea medicală frecventă.

În aceste condiții, oficialii Federației Române de Fotbal au decis ca sezonul 2019/2020 al Ligii a III-a sa fie “înghețat”, după ce 75% dintre cluburile participante au transmis ca nu pot continua campionatul în condițiile impuse de protocolul emis de autorități. Printre echipele care nu au fost de acord cu aceasta decizie s-a numărat și Foresta Suceava.

În urma discuții cu reprezentanții cluburilor de Ligă a III-a s-a hotărât ca din Liga a III-a să nu retrogradeze nicio echipă, iar la promovare să se joace un meci de baraj doar acolo unde diferența dintre locul 1 și locul 2 este de maximum trei puncte. În celelalte serii, unde distanța este mai mare de trei puncte (cum e și cazul seriei din care face parte Foresta Suceava) să promoveze direct echipa de pe locul 1.

Conform acestui algoritm, Foresta Suceava, echipă situată pe locul secund în Seria I, la șapte puncte distanță de liderul Aerostar Bacău, a pierdut orice șansă de promovare.

”Noi nu suntem de acord ideea avansată de catre Comitetul Executiv al FRF și ne vom căuta dreptatea în instanțele competente, atât civile, cât și sportive.
Nu este corect ca echipa noastră, aflată pe locul 2, să nu poată juca un baraj pentru că diferența dintre liderul Aerostar Bacău și noi este de 7 puncte. În etapa 11 eram la 10 puncte și după etapa 15 am fost la patru puncte, deci în patru etape s-au putut recupera șase puncte. Acum, în 14 etape rămase, nu se mai pot recupera șapte puncte?”, a declarat președintele Forestei Suceava, Andrei Ciutac, care a dat exemplul celor de la CSM Reșita, formație care a promovat la finalul sezonului trecut în Liga a II-a după ce a recuperat pe parcursul returului un handicap de opt puncte.

Dacă este să fim sinceri și corecți, Foresta Suceava a învins de doua ori pe Aerostar Bacău în sezonul 2019/2020. Prima dată în Cupa României, apoi în turul Ligii a III-a, ambele meciuri având loc pe stadionul Areni. În meciul direct de campionat a fost doar 1-0, însă scorul putea fi mult mai mare.

Gruparea suceveană are șapte puncte în spatele grupării băcăuane din cauza rezultatelor consemnate în două din meciurile pierdute la scoruri neverosimile și ciudate la FC 2 Botoșani și Ceahlăul Piatra Neamț.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava