Lungu anunță inaugurarea primului Club al Pensionarilor din municipiul Suceava în primăvara acestui an
În primăvara acestui an se va inaugura primul Club al Pensionarilor din municipiul Suceava, a anunțat sâmbătă, 4 ianuarie, primarul Ion Lungu. El a făcut anunțul la Revelionul Pensionarilor, unde a participat în calitate de invitat. Clubul va fi deschis în baza unui partaneriat încheiat între Primăria Suceava și Asociația Pensionarilor din municipiul reședință de județ. ”Am participat astăzi cu plăcere la Revelionul Pensionarilor membri ai C.A.R. Suceava. Este o organizație model a pensionarilor din orașul nostru care face multe acte de caritate și sprijină membrii asociației. Am fost și am transmis mesajul și recunoștința comunității! În această primăvară vom inaugura primul Club al Pensionarilor din municipiu în colaborare cu această asociație”, a declarat Lungu.
Lungu anunță inaugurarea primului Club al Pensionarilor din municipiul Suceava în primăvara acestui an,