MOPAN Suceava

În august se împlinesc doi ani de la moartea fulgerătoare a lui Marcel Toader. Artista Maria Constantin (33 de ani), ultima soție a afaceristului, și-a deschis sufletul și a făcut mărturisiri despre cum a primit vestea decesului subit al fostului soț, dar și despre motivele care au dus la divorțul de Marcel, omul cu care a avut o căsnicie de patru ani, notează click.ro.

“Războiul cu el s-a încheiat din noaptea în care am plecat de acolo. Nu a fost un război, eu am decis să pun punct. Nu mai exista încredere, respect între noi. Relația s-a rupt după ce am venit de la emisiunea Ferma. El s-a întors primul din Cipru. Eu, când m-am întors acasă, am aflat că s-au întâmplat niște lucruri. Nu trebuia să participăm la show-ul din Cipru. Am plecat împreună. Pe 1 decembrie a murit tatăl meu, chiar înainte să plecăm. Pe 18 ianuarie, noi am plecat în acel show. Eu nu eram deloc bine psihic atunci, după decesul tatălui meu. Când am venit în țară și am aflat diverse lucruri, a fost o dezamăgire imensă pentru mine. L-am iubit enorm de mult, și el a ținut la mine. Am stat patru ani cu el. Am vrut o familie cu el. L-am lăsat să se războiască singur. Din păcate, el nu mai este acum printre noi”, a declarat solista, cu lacrimi în ochi, la emisiunea Xtra Night Show, de la Antena Stars, potrivit sursei citate.

Citește articolul complet pe: https://www.click.ro/vedete/romanesti/maria-constantin-dezvaluiri-dureroase-despre-viata-cu-marcel-toader-eu-am-aflat

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava