Concert pascal
MOPAN Suceava

În această săptămână polițiștii suceveni, împreună cu ceilalți lucrători din cadrul instituțiilor Ministerului Afacerilor Interne dar și în colaborare cu reprezentanți ai Direcției Sanitare Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor, ai Direcției de Sănătate Publică și Inspectoratului Teritorial de Muncă au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de SarsCov2.

Potrivit unui comunicat al Poliției Suceava, doar în perioada 23 – 29 noiembrie au fost verificate 735 de societăți comerciale, persoane fizice autorizate, obiective și locații, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. De asemenea, au fost verificate 6148 de persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse și au fost controlate peste 200 de mijloace de transport. Polițiștii au aplicat 530 de sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 55 din 2020 în valoare de 66.400 lei.

În total au fost desfășurate, la nivelul județului, peste 100 de acțiuni punctuale în piețe, târguri și zone aglomerate, restaurante, terase, unităţi tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, parcuri și zone de agrement, gări, autogări.

 Potrivit aceleiași surse, sâmbătă, 28 noiembrie, în jurul orelor 13.23, lucrătorii Secției 14 Poliție Rurală Vama, au fost sesizați S.N.U.A.U 112, despre faptul că la un magazin mixt din comuna Vama, mai multe persoane aflate atât pe terasă cât și în magazin, nu poartă masca de protecție obligatorie.

La fața locului, pe terasă, au fost identificate două persoane de sex masculin, care purtau mască de protecție, iar în interiorul magazinului se aflau trei persoane dintre care doi erau clienți și care purtau masca de protecție obligatorie în mod regulamentar, însă angajata magazinului – vânzătoarea, purta masca de protecție în mod necorespunzător. I s-a adus la cunoștință faptul că va fi sancționată conform art 65 lit. h din Legea 55/2020, iar pe viitor să respecte normele în vigoare.

La scurt timp în interiorul magazinului a venit un alt bărbat din comuna Vama care nu purta mască de protecție, motiv pentru care a fost legitimat și sancționat cu amendă de 1000 lei conform Legii 55/2020. Persoana în cauză și-a pus ulterior masca de protecție în mod corespunzător.

Tot în cursul zilei de sâmbătă, la ora 19.40, Poliţia Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată prin „112”, despre faptul că deși acest municipiu se află în scenariul roșu sunt persoane în restaurante care consumă produse alimentare și băuturi, încălcând astfel măsurile instituite prin starea de alertă referitor la prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.

„Având în vedere aspectele sesizate, polițiștii au efectuat verificări la toți operatorii economici de pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc care au ca obiect de activitate desfășurarea de activități de preparare, comercializare și consum a produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, ocazie cu care au fost identificate 3 locații care nu respectau măsurile instituite prin starea de alertă, motiv pentru care au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 3000 lei administratorilor acestora, pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020”, se arată în comunicatul Poliției Suceava.

Polițiștii recomandă încă o dată evitarea aglomerărilor de persoane.

Poliția Suceava a reamintit că potrivit H.G. 935/2020, purtarea măștii de protecție este obligatorie în toate spațiile publice.

De asemenea, este interzisă circulația persoanelor în intervalul orar 23,00 – 05,00, cu câteva excepții :

– deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

– deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

– deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

– deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

„Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil; Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura. Aceasta poate fi descărcată de pe site-ul www.stirioficiale.ro .

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus. Multumim tuturor celor care au înțeles că numai  împreună vom reuși să depășim această perioadă!”, a mai transmis Poliția Suceava.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava