MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a dat asigurări că lucrările de montare a conductei magistrale de gaz metan Pojorâta-Vatra Dornei vor începe cel mai probabil în această primăvară arătând că firma este cunoscută deja iar cele două hotărâri de guvern necesare sunt la avizare la Ministerul Justiției. Subiectul a fost discutat astăzi la Vatra Dornei la o întâlnire pe care președintele Flutur a avut-o cu primarul Ilie Boncheș. ”Îmi spunea primarul Boncheș că ori de câte ori am redeschide acest subiect aproape nimeni nu ne mai crede pentru că de prea multe ori fost deschis și nu s-a întâmplat nimic. Ba da, trebuie să ne creadă pentru că în toamna anului trecut când am spus că Vatra Dornei va avea căldură a avut căldură la trei zile după instalarea Guvernului Orban. Aici sunt două hotărâri de Guvern în discuție. Ne-au mințit că sunt gata, că sunt finalizate dar le-am luat de la capăt. O hotărâre pe scoatarea din circuit zona Mestecăniș la păduri și acolo s-au reluat măsurătorile, traseele, acceptul proproietarilor că acolo e și Arhiepiscopia proprietar și mai avem fânaț unde sunt proprietari care au obținut subvenții de la stat pe agricultură.  Suntem în linie dreaptă undeva la Ministerul Justiției spre avizare cu cele două HG. Din fericire există firmă câștigătoare la licitație ca să înceapă din luna martie amplasarea conductei de gaz metan și bani sunt. Ne ținem de ei și trebuie să-i mulțumesc doamnei deputat Fădor care s-a implicat foarte mult pe această problemă”, a spus Flutur.

 

Gheorghe Flutur : Din  luna martie poate să înceapă amplasarea conductei de gaz metan spre Vatra Dornei, 8.0 out of 10 based on 5 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.0/10 (5 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava