Ședință extraordinară de CL pentru aprobarea demarării procedurilor pentru ”Suceava-capitală culturală europeană”
Vineri, 31 iulie, Consiliul Local Suceava se va reuni, într-o şedinţă extraordinară, pentru aprobarea iniţierii proiectului privind declararea municipiului drept „Capitală Culturală Europeană”, în 2021. Viceprimarul Lucian Harşovschi a afirmat că strategia culturală urmează să fie elaborată, pînă-n septembrie, de un grup de lucru deschis tuturor celor interesaţi. El a spus că înscrierile se pot face la secretariatul consiliului local. Viceprimarul Harşovschi a adăugat că strategia va fi prezentată deliberativului, în data de 18 septembrie. Dosarul de candidatură trebuie depus pînă pe 10 octombrie.