Festivalul international Ciprian Porumbescu 2024
MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a semnat, astăzi, contractul de execuței a lucrărilor de modernizare a drumului Suceava – Dolhasca – limita cu județul Iași. Gheorghe Flutur a spus că acesta este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din județul Suceava. „Semnăm astăzi, 22 aprilie, la Suceava, unul dintre cele mai importante proiecte de modernizare, pe drumul județean Suceava- Dolhasca. Este vorba despre lotul I al proiectului Axa rutieră strategică Iași-Suceava. Acest prim tronson de drum are o lungime de 46,2 kilometri, care leagă Suceava de Dolhasca, trecând prin localitățile Ipotești, Bosanci, Udești, Liteni și Dolhasca”, a spus șeful adminsitrației județene. El a arătat că licitația pentru acest tronson a fost câștigată de un consorțiu de firme, titularul fiind SC Autotehnorom SRL din Suceava. Valoarea totală a proiectului este 110 milioane de lei, fără TVA, adică aproximativ 22,7 milioane de euro. „Aș vrea să amintesc că acest proiect noi l-am mai scos la licitație la începutul anului trecut. Dar Ordonanța de Urgență nr. 114 a făcut ca la momentul acela să nu se prezinte nimeni la licitație. Apoi s-a reactualizat proiectul. Practia a crescut valoarea cu care Consiliul Județean Suceava trebuie să contribuie în acest proleict, în așa fel încât din cei 110 milioane de lei, pe care îi are acest contract, 46 de milioane de lei sunt contribuția CJ Suceava, adică aproape 10 milioane de euro. Acești bani vin dintr-un împrumut pe care Consiliul Județean l-a făcut. Parte din el merge pe această rută, iar o parte va merge pe celalaltă rută, Suceava – Liteni Moara – Zaharești – Stroiești – Dărmănești”, a explicat președintele Consiliului Județean Suceava.

Gheorghe Flutur a spus că proiectul prevede extidnerea lățimii carosabilului, de la 5,5 – 6 metri la opt metri. „Drumul se casetează și în felul acesta va fi modernizat și pe lățimea lui, ceea ce înseamnă o creștere a capacității de trafic în această zonă”, a spus Flutur. El a precizat că pe acest tronson se vor turna trei straturi de asflat, vor fi modernizate 71 de podețe, șase poduri, din care două vor fi poduri noi și se vor construi rigole pe o lungime de 34 de kilometri, pentru consolidarea drumului. Gheorghe Flutur a declarat că durata de realizare a drumului este de 24 de luni. „Mă bucur că în sfârșit acest tronson de drum intră în linie dreaptă. De acum așteptăm constructorii să înceapă lucrările. Mai trebuie spus că în perioada imediat următoare sper să semnăm și celălalt contract din acest proiect. Şi aici au fost demarate procedurile, concomitent cu acest tronson. Dar așteptăm de la echipa de licitație să spună când vom da drumul la proceduri pentru a începe lucrările. E o perioadă bună de lucru și sperăm să se apuce cât mai repede constructorii”, a încheiat Flutur.

Flutur a semnat contractul pentru modernizarea drumului judeţean Suceava – Dolhasca, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava