Concert pascal
MOPAN Suceava

Un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins la volan în comuna Horodnic de Sus. Potrivit unui comunicat de presă al Poliției Suceava, în cursul zilei de sâmbătă, echipajele de poliție din cadrul Secției nr. 3 de Poliție Rurală Marginea au efectuat un filtru rutier pe raza comunei Horodnic de Sus, la intersecția drumului comunal 45 cu drumul comunal 46. Astfel, în jurul orelor 23.25 a fost oprit un autoturism care se deplasa pe drumul 46, pe raza comunei Horodnic de Sus, pe direcția Horodnic de Jos – Horodnic de Sus. Conducătorul auto a fost legitimat în persoana unui tânăr de 28 ani domiciliat în comuna Horodnic de Sus, acesta prezentând permisul de conducere categoria B, eliberat de autoritățile italiene la 27 septembrie 2013, certificatul de înmatriculare al autoturismului și polița RCA.
Având în vedere că șoferul emana miros puternic de alcool, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În continuare, conducătorul auto a fost transportat la Spitalul municipal Rădăuți, unde cu consimțământul său, i s-au recoltat două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au efectuat verificări privind permisul de conducere prezentat, constatându-se că acesta este valabil. Permisul de conducere a fost reținut, eliberându-se dovadă înlocuitoare fără drept de circulație. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava