Verzii suceveni le cer europarlamentarilor români să lupte pentru un salariu minin pe economie unic în toată Europa
Verzii suceveni prin vocea liderului județean, Dan Acibotăriță, consideră ”inuman” ca în România un muncitor să aibă un salariu minim de aproximativ 450 de euro iar în Belgia, de exemplu, de aproximativ 1.600 de euro. În consecință el le cere europarlamentarilor români să lupte pentru un salariu minin pe economie unic în toată Europa. ”Partidul Verde filiala județeană Suceava consideră că pentru o democrație reală și o continuitate constructivă la nivel de UE ar trebui să existe un salariu minim unic pe economie. Este inuman ca în România un muncitor să aibă un salariu minim de aproximativ 450 de euro, în Belgia, de exemplu, de aproximativ 1.600 de euro, iar pe partea de obligații financiare față de firmele care dețin controlul la utilități, carburanți, partea de hrană sau impozite, cetățenii din țările foste comuniste să plătească mult mai mult. Salarii mici și obligații mari se practică momentan în Uniunea Europeană, iar pentru un minimum de echilibru trebuie ca europarlamentarii din România să lupte pentru un salariu minin pe economie unic în toată Europa. Putem vorbi de o Europă unită din momentul în care apare acel salariu minim pe economie valabil în toate statele membre UE, iar dacă nu se va întâmpla repede acest lucru sunt șanse mari ca Uniunea Europeană să se dezbine din toate punctele de vedere, adică să asistăm la decesul ei”, a declarat Acibotăriță.