Concert pascal
MOPAN Suceava

Un tânăr fără permis a lovit cu un moped care avea numere false un bărbat năut care mergea pe marginea drumului. Accidentul a avut loc vineri seara pe un drum județean din comuna Fântânele. Tânărul, un localnic în vârstă de 21 de ani, conducea un moped înregistrat iar la un moment dat a acroșat un bărbat de 57 de ani din localitate, care se deplasa în aceeași direcție, pe lângă un cal, după care a plecat de la fața locului, fără încuviințarea poliției.

În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului mopedului și a pietonului care au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru conducătorul mopedului și de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru pieton, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul de 21 de ani nu este posesor de permis de conducere, iar mopedul condus nu este înmatriculat sau înregistrat, numărul de înregistrare montat pe vehicul fiind atribuit unui alt moped.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul neînmatriculat”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”, ce va fi soluționat procedural.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava