Arme neletale ridicate de polițiști și dosare penale pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor
În perioada 14.11.-15.11.2019, Serviciul Arme Explozivi Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Suceava a organizat o acțiune punctuală pe raza județului pe linia verificării respectării prevederilor legale de către deținătorii legali de arme și muniții.
Au fost întocmite 2 dosare penale pentru comiterea infracțiunii de „nerespectarea regimului armelor și munițiilor” și au fost constatate și aplicate 3 sancțiuni contravenționale la Legea nr.295/2004 în valoare de 1.000 lei;
De asemenea, au fost indisponibilizate 2 arme neletale și a fost anulat dreptul de deținere, port și folosire pentru 1 deținător de arme și muniții ce nu s-a prezentat în vederea prelungirii valabilității permisului de armă.