Adele a doborât toate recordurile muzicale
Noul album al îndrăgitei cântărețe britanice Adele s-a vândut într-un număr record de exemplare, atât în Marea Britanie, cât și în Statele Unite, potrivit contactmusic.com.
În caz că cineva nu a observat – Adele s-a întors! Și pentru ca revenirea sa pe scena muzicală să fie marcată ca la carte, noul ei album, ‚25’, a doborât, în Marea Britanie, recordul pentru cele mai multe copii vândute într-o săptămână – 800,000. Discul s-a vândut în mai multe exemplare decât primele 86 de albume din clasament la un loc.
Nu numai în Marea Britanie noul material discografic al cântăreței a doborât recorduri. În Statele Unite, ‚25’ a reușit să se vândă în mai mult de trei mililoane de copii în doar o săptămână, devenind astfel primul album care a reușit această performanță de la înființarea clasamentului Billboard, în 1991.