Flutur salută promptitudinea cu care ministrul Cseke Attila a semnat contractul de reabilitare a termoficării din Vatra Dornei
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a salutat promptitudinea cu care ministrul dezvoltării, administrației și lucrărilor publice, Cseke Attila, a semnat contractul pentru reabilitarea termoficării în municipiul Vatra Dornei. „După vizita mea de săptămâna trecută, când am discutat cu dumnealui despre mai multe proiecte esențiale pentru promovarea și dezvoltarea județului nostru, domnul ministru a alocat 56,7 milioane de lei pentru reabilitarea sistemului centralizat de încălzire la Vatra Dornei”, a spus Gheorghe Flutur. El a amintit că un alt proiect important, la care lucrările avansează în ritm alert, este cel al magistralei de gaz Pojorâta – Vatra Dornei. Președintele CJ Suceava a precizat că Transgaz a alocat 18 milioane de lei pentru această investiție, iar municipiul Vatra Dornei are o centrală termică pe gaz natural care așteaptă de mulți ani să poată funcționa.
„Sunt încrezător că acest demers va avea succes și că finalizarea acestei investiții înseamnă protecție asupra pădurii, înseamnă confort, civilizație și dezvoltare”, a încheiat Gheorghe Flutur.
Flutur salută promptitudinea cu care ministrul Cseke Attila a semnat contractul de reabilitare a termoficării din Vatra Dornei,