Dosar penal pentru un tânăr din Ciprian Porumbescu pentru conducerea mașinii fără permis
Un echipaj rutier din cadrul Serviciului Rutier Suceava a oprit pentru control pe DJ 208 B pe raza localității Siminicea autoturismul condus de un bărbat de 24 de ani din comuna Ciprian Porumbescu.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti în bazele de date, s-a constatat faptul că, bărbatul de 24 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, ce va fi soluţionat procedural.