Concert pascal
MOPAN Suceava

Săptămâna aceasta, pe 8 aprilie, între 12:00 și 18:00, va avea loc cea de-a treia ediție online a RIUF – The Romanian International University Fair. Cel mai mare eveniment educațional din Sudul și Estul Europei aduce în același loc reprezentanții a peste 60 de universități și instituții educaționale și peste 6.000 de elevi de liceu, studenți, părinți sau profesori interesați de oportunitățile de studiu din România și alte 12 țări.

Conform informațiilor deținute de PISA 2018 în urma unui studiu internațional, persoanele de sex feminin aleg programe de studiu dedicate domeniilor: medicina (16%), educaționale (9,4%), managementul afacerilor (5%), drept (5%) și psihologie (4%), iar în preferințele persoanelor de sex masculin se află ingineria (8%), managementul afacerilor (7%), medicina (6%), IT (6%) și domeniul sportiv (5%).

Ce factori iau în considerare tinerii când își aleg facultatea?

Alegerea programului de studiu este una din cele mai importante decizii pe care un tânăr absolvent trebuie să și-o asume. Deși modelul imitației persoanelor de succes, a membrilor familiei sau urmarea unor pasiuni par să motiveze deciziile multora, statisticile arată că lucrurile nu stau chiar așa. Conform Next Gen Personal Finance 2015, factori foarte importanți în luarea unei decizii sunt posibilitatea de a avea un job bine plătit după finalizarea studiilor (86%), învățarea unor lucruri de interes pentru ei (82%), practica de specialitate (77%), diploma care atestă finalizarea studiilor (70%), prestigiul instituției (65%), soluțiile de finanțare (47%) și taxa de studiu (45%).

Consiliere vocațională și educațională gratuită

Joi, pe 8 aprilie, pe lângă interacțiunea cu universitățile și participarea la conferința YouForum, la Virtual RIUF participanții au ocazia să facă cunoștință cu reprezentanții EDMUNDO, UNIVERSALIO și Opțiuni de Carieră, servicii de consiliere pentru tinerii care au nevoie de ajutor pentru a aplica la studii în străinătate și de alegerea unui domeniu / a unei cariere potrivite.

Consilierea educațională reprezintă un ajutor de nădejde pentru cei care își doresc să urmeze un program de studiu în străinătate. Apelând la consilierii EDMUNDO sau UNIVERSALIO,  aplicanții primesc informații despre destinații de studiu, despre universități și programele acestora, deadline-uri de aplicare, ajutor în alegerea unui program în funcție de aptitudini și nevoi, sprijin în realizarea dosarului de aplicare, simulări pentru interviuri de admitere, dar și detalii despre soluții de finanțare și oportunități de dezvoltare.

În ceea ce privește consilierea vocațională, Opțiuni de Carieră oferă servicii de informare și orientare în scopul dezvoltării profesionale pentru elevi, studenți și tineri absolvenți. Consultanții vocaționali ajută aplicanții să exploreze opțiunile de carieră, oferă ghidare, evaluează potențialul personal și oferă sprijin în realizarea CV-ului, portofoliului și scrisorii de intenție. În plus, în funcție de abilități, interese și valori personale, aceștia pot oferi îndrumare și în alegerea domeniului de studiu potrivit așteptărilor tinerilor.

Studiu în România sau din străinătate: de la universități de top, la cele accesibile

Cei care încă nu sunt deciși pot explora la Virtual RIUF ofertele educaționale puse la dispoziție de universități din Marea Britanie, Franța, Germania, Olanda, Danemarca, Belgia, Franța, Grecia, Spania. SUA, România  sau Elveția.

Pentru studiile internaționale, pe 8 aprilie, vor fi prezente online peste 10 universități aflate în top 200 mondial precum: University of Cambridge, University of Essex, Radboud University, University of Greenwich.

Studiul internațional este accesibil și celor care au medii de peste 7.5 la examenul de Bacalaureat. HAN University of Applied Sciences, Falmouth University, Breda University of Applied Sciences, Buckinghamshire New University, Bangor University, University of Roehampton sunt doar câteva despre care vizitatorii Virtual RIUF pot afla mai multe pe data de 8 aprilie.

Pentru cei care doresc să își continue studiile în România pot afla direct de la reprezentanții universităților ce opțiuni au, în ce constau admiterile, dar și detalii despre burse și taxe. La ediția online a celui mai mare eveniment educațional din Europa de Sud și de Est vor lua parte instituții precum Academia Europeană pentru Asistenți Medicali, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Româno-Americană, Universitatea de Științe Agricole și Medicina Veterinară ”Ion Ionescu de la Brad” din Iași și EA – The Entrepreneurship Academy.

Informații despre burse și soluții de finanțare

Deși taxele pentru studii nu reprezintă pentru toți cel mai important criteriu în alegerea programului de studiu, foarte mulți aplicanți se orientează spre țări cu taxă 0, precum Germania, Grecia, Danemarca și Suedia. Totuși, asta nu înseamnă că problema banilor nu există atunci când vorbim de studii internaționale.

Un ajutor pentru cei ce își doresc să plece la studii în țări din Europa îl reprezintă creditul de studii FINS, destinat tinerilor care își doresc să urmeze programe la universități de top, dar au nevoie de sprijin financiar. Cei ce nu doresc să apeleze la un credit pot beneficia de:

  • Finanțări guvernamentale în state precum Germania sau Olanda
  • Fondul de burse DAAD în valoare de peste 1.500.000 euro pentru programe de licență, masterat și doctorat în Germania
  • Burse academice sau sociale în U.K., care constau în reduceri substanțiale din taxe
  • Bursa IELTS oferită de British Council de peste 10.000 euro
  • Bursa oferită de Coventry University pentru studenții români
  • Împrumuturi pentru cei care lucrează în perioada studenției în Țările Nordice sau Olanda

Cei interesați pot găsi informații despre surse de finanțare, burse și condițiile în care se acordă acestea direct de la reprezentanții instituțiilor prezente pe 8 aprilie la Virtual RIUF.

Participarea este gratuită, dar condiționată de completarea formularului de înscriere de pe https://www.riuf.ro/ .

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava