Concert pascal
MOPAN Suceava

Săptămîna aceasta, Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” derulează, în Suceava și Cacica, Școala de vară cu tema generală „Regenerare rurală prin antreprenoriat și valorificarea patrimoniului cultural”. USV a transmis că participă peste 20 de studenți din țară, 15 de la USV, precum și cadre didactice și experți. Programul include cursuri în domeniul antreprenoriatului, ateliere aplicative, activități de cercetare, elaborarea de materiale și generarea de idei care ulterior sînt puse în practică și testate în cadrul proiectului de cercetare PORT Cultural – PORTofoliu de instrumente inovative pentru dezvoltarea durabilă a comunităților rurale cu potențial turistic, prin valorificarea elementelor de patrimoniu și identitate culturală. Rezultatele atelierelor vor fi expuse la „Piața Satului”, organizată în curtea salinei din Cacica, sîmbătă, 18 septembrie, începînd cu ora 11.00. Tot acolo va avea loc evenimentul Gastro Tur al Grupului de Acțiune Locală Sucevița-Putna și vor fi promovate planșele cu propuneri de arhitectură pentru valorificarea și transformarea caselor tradiționale ale Bucovinei, realizate în cadrul proiectului PORT Cultural – www.portcultural.usv.ro.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava